Sărbătoarea Sfântului Proroc Ilie în Moldova

Biserica noastră îl sărbătorește mâine, 20 iulie 2014, pe Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul. Mai multe biserici de parohie și mănăstiri din Mitropolia Moldovei și Bucovinei își serbează hramul.

Potrivit mmb.ro, Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul va fi sărbătorit mâine în două biserici din Iași: Biserica Talpalari și Biserica „Sfântul Ierarh Nectarie” din cartierul Alexandru cel Bun. Hram va fi astăzi și la Biserica „Sfântul Ilie” din Botoșani, unde este paroh părintele Lucian Leonte, protopop al Protopopiatului Botoșani. În ziua hramului, Biserica „Sfântul Ilie” din Târgu Neamț va primi veșmântul sfințirii. Slujba târnosirii va fi oficiată de Preasfințitul Părinte Calinic Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, și va fi urmată de Sfânta Liturghie. La 1,5 km de Suceava se află Biserica „Sf. Ilie” din satul Sf. Ilie, comuna Șcheia, ctitorită de Ștefan cel Mare în 1488. În Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc va fi sărbătoare la Mănăstirea Piatra Tăieturii din localitatea Panaci, Sânta Liturghie fiind săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Tot mâine, își va serba hramul Biserica „Sfântul Ilie” din Fălticeni. După oficierea Sfintei Liturghii, va avea loc o procesiune prin dreptul bisericilor din oraș cu moaștele Sfinților Epictet și Astion. În Eparhia Romanului și Bacăului va fi hram la Schitul „Sfântul Ilie” – Berzunți din județul Bacău. Cu acest prilej, Sfânta Liturghie va fi săvârșită de Preasfințitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului. Tot mâine, va fi sărbătoare la Biserica „Sfântul Ilie” din Bârlad, unde este paroh pr. Vasile Lăiu, protopop al Protopopiatului Bârlad, și la Biserica „Sfântul Ilie” din Huși, păstorită de pr. Marius-Cătălin Antohi, care este și protopop al Protopopiatului Huși. În cele două locașuri de închinăciune se va sluji, în această seară, slujba Vecerniei de către un sobor numeros de preoți. Mâine- dimineață, Utrenia va fi urmată de Sfânta Liturghie și de Parastasul pentru cei adormiți.

Comentarii Facebook


Știri recente