Sărbătoarea Schimbării la Față în Banat

La praznicul Schimbării la Față a Domnului, Înaltpreasfințitul Timotei, Arhiepiscop al Aradului, a slujit la Mănăstirea Arad-Gai, iar Preasfințitul Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, a slujit la hramul Mănăstirii Săraca, informează „Ziarul Lumina”.

În ziua praznicului, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Timotei s-a aflat în biserica mare a Mănăstirii Arad-Gai, la invitația maicii starețe, stavrofora Magdalena Borteș, și a soborului sfintei mănăstiri, unde a slujit Sfânta Liturghie. În cuvântul de învățătură rostit în cadrul Sfintei Liturghii, IPS Timotei a reluat și aprofundat tema cuvântului de învățătură din ajun, arătând că viața creștină trebuie trăită în duhul praznicului Schimbării la Față, o transfigurare (metamorfoză) perpetuă, o îmbunătățire a vieții personale și colective. În ajunul praznicului Schimbării la Față, obștea monahală a Mănăstirii Hodoș-Bodrog și pelerinii care au venit să participe la slujba Vecerniei cu Priveghere au avut bucuria de a-l avea alături în slujire și rugăciune pe Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscop al Aradului. Chiriarhul a participat și la slujba tunderii în monahism a fratelui Mihai Deleu, licențiat al Facultății de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad, care a primit numele de călugărie Macarie. În cuvântul rostit cu acest prilej de către ierarh s-a subliniat importanța monahismului în cadrul Bisericii, momentul călugăriei fiind unul încărcat de solemnitate, de sărbătoare pentru obștea monahală, dar și pentru cel care este chemat și răspunde chemării mirelui Hristos, duhul praznicului fiind cel care însuflețește și înaripează slujba săvârșită.

Hramul sfintei Mănăstiri Săraca

Tot de praznicul Schimbării la Față a Domnului, una dintre cele mai vechi așezări monahale din Banat, Mănăstirea Săraca, și-a sărbătorit hramul istoric. La această zi de sărbătoare, numeroși credincioși și-au îndreptat pașii spre mănăstirea de la marginea localității timișene Șemlac, pentru a înălța cereri și rugăciuni Bunului Dumnezeu, alături de clerici și monahi din întreg cuprinsul eparhiei. Bucuria praznicului a fost încununată de prezența în mijlocul obștii conduse de arhim. Climent Vântu, starețul așezământului, a Preasfințitului Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în paraclisul de vară al mănăstirii, fiind înconjurat de un impresionant sobor de preoți și diaconi de la parohiile și mănăstirile învecinate. În cadrul slujbei, ierarhul a binecuvântat prinoasele aduse de credincioși în cinstea marelui praznic al Schimbării la Față a Domnului nostru Iisus Hristos, iar după Sfânta Liturghie a oficiat o slujbă de pomenire pentru viețuitorii mănăstirii trecuți la cele veșnice. Totodată, Preasfințitul Paisie a sfințit noua trapeză a mănăstirii, ridicată prin râvna și osteneala obștii călugărilor de aici și cu ajutorul credincioșilor. Răspunsurile la sfintele slujbe au fost date de Grupul coral Theophoros al Arhiepiscopiei Timișoarei, condus de diac. dr. Ion-Alexandru Ardereanu.

Comentarii Facebook


Știri recente