Biserica Parohiei buzoiene „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” a îmbrăcat, duminică, 29 iunie 2014, haine de sărbătoare, după cum ne-a declarat Dragoș Olteanu.
Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a oficiat, în ziua hramului, slujba de sfințire a picturii lăcașului de cult și a binecuvântat lucrările executate la exterior. În continuare, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie, alături de un sobor de preoți și diaconi. Cu acest prilej, a fost hirotonit în treapta de preot diaconul Valentin Ionică, pe seama Parohiei Slobozia Bradului, Protopopiatul Focșani II.
După încheierea Sfintei Liturghii, s-a oficiat un parastas pentru ctitorii și binefăcătorii lăcașului de rugăciune trecuți la Domnul.
La sărbătoarea hramului au participat credincioși din întreg municipiul, având în vedere că această biserică este singura din Buzău care-i are ocrotitori pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel.
Parohia „Sfinții Apostoli” din Buzău a fost înființată în 2001, biserica fiind ridicată în perioada 2003-2009. Pictura a fost realizată între anii 2011-2012.