Sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, în Transilvania

La sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, numeroși credincioși din Transilvania au înfruntat condițiile metorologice mai puțin favorabile pentru a participa la sfintele slujbe. Ierarhii au îndemnat credincioșii să urmeze exemplul de viețuire oferit de Sfântul Ioan Botezătorul, astfel încât fiecare să înțeleagă că are o misiune și un rost în lume.

Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Poiana Brașov. La hramul așezământului monahal au participat, în număr mare, credincioși, pelerini și turiști veniți în cunoscuta stațiune montană, informează „Ziarul Lumina”.

În soborul de preoți s-au aflat starețul Mănăstirii „Brâncoveanu” de la Sâmbăta de Sus, arhimandritul Ilarion Urs, starețul de la Poiana Brașov, arhimandritul Hristofor Bucur, protopopul de Brașov, Dănuț-Gheorghe Benga și alți slujitori ai Domnului din parohii și mănăstiri. Sfânta Liturghie a fost oficiată în aer liber, lângă biserica de lemn a mănăstirii.

În cuvântul de învățătură, ierarhul a evidențiat viața ascetică și exemplul vieții oferit de Sfântul Ioan Botezătorul. La final, starețul Hristofor Bucur i-a mulțumit ierarhului pentru prezența la hramul din acest an și i-a oferit o icoană a Sfântului Prooroc Isaia.

Sărbătoare la Someșul Cald

Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a sfințit luni, 23 iunie, piatra de temelie pentru noua biserică a Mănăstirii „Sfântul Vasile cel Mare” din localitatea clujeană Someșul Cald. Ierarhul a fost înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, la slujbele oficiate pe platoul unde va fi construită noua biserică de inspirație bizantină cu caracteristici românești. În cuvântul de învățătură, IPS Arhiepiscop și Mitropolit Andrei a vorbit despre binecuvântarea de a avea o mănăstire în vecinătate. De asemenea, ierarhul a arătat că „sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul ne aduce aminte că venirea unui prunc pe lume este bucurie pentru toți oamenii credincioși, cuminți, sănătoși, pentru toți oamenii duhovnicești. Iar referitor la destinul nostru – nu numai cel etern, ci și cel pământesc, ca națiune românească -, ar trebui ca orice familie de creștini să aibă măcar trei copilași, unul pentru tata, unul pentru mama și celălalt pentru Biserică și Țară și atunci nu ne-am împuțina așa vertiginos cum se întâmplă, ci am rămâne tot la 22 de milioane”.

La finalul slujbei, IPS Mitropolit Andrei a oferit o diplomă de „Aleasă cinstire” credinciosului Vasile Salanță, pentru sprijinul acordat în ridicarea mănăstirii nou înființate. La rândul său, duhovnicul Dan Popovici le-a mulțumit tuturor pentru sprijin.

La Mănăstirea nou înființată, de la Someșul Cald, sărbătoarea a continuat și marți, 24 iunie, de praznicul „Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul”, când mănăstirea a sărbătorit hramul paraclisului ce este ocrotit de Sfântului Proroc Ioan Botezătorul. Preasfințitul Vasile Someșanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți de la Centrul Eparhial și din localitățile învecinate. Au luat parte la Sfânta Liturghie numeroși credincioși din zonă.

Preasfințitul Episcop Vasile Someșanul a vorbit, în cuvântul de învățătură, despre exemplul de viețuire oferit de Sfântul Ioan Botezătorul: „Mai devreme sau mai târziu trebuie să cunoaștem și să înțelegem că avem o misiune, un rost în această lume, și rostul nostru, misiunea noastră devine vădită atunci când ne străduim, așa cum ne cere Mântuitorul nostru Iisus Hristos, să fim sarea pământului și lumina noastră să lumineze înaintea oamenilor, încât văzând ei faptele noastre să slăvească pe Tatăl nostru cel din ceruri. Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne încredințează prin Sfântul Ioan Prorocul, pe care îl numește cel mai mare om născut vreodată din femeie, că împărăția lui Dumnezeu pentru care ne străduim fiecare dintre noi cu puterile noastre, se ia cu stăruință, se ia cu asalt și doar cei silitori pun mâna pe ea. Sfintele Scripturi, viața Mântuitorului nostru Iisus Hristos, viața Sfântului Proroc Ioan, viața sfinților apostoli și a tuturor celor care sunt cunoscuți prin faptele vieții lor ce au fost consemnate în sfintele scrieri ne arată că este nevoie de o continuă trezvie, de o continuă preocupare pentru ca să facem față ispitelor, încercărilor și greutăților lumii acesteia”.

Mănăstirea „Sfântul Vasile cel Mare”, cea mai nouă din Eparhie, a fost înființată la 1 noiembrie 2013. Ansamblul monastic este format dintr-un paraclis ce poartă hramul „Nașterea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul”, chilii și ateliere. La această mănăstire se nevoiesc în prezent 6 viețuitoare, împreună cu duhovnicul Dan Popovici. Potrivit stareței Maria Vulcu, pe viitor se dorește ridicarea noii biserici, a unei clopotnițe, a unui corp de chilii, precum și construirea unui arhondaric și a unei gospodării anexe.

Hramul mănăstirii din Alba Iulia

Înaltpreasfințitul Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, s-a aflat în mijlocul obștii monahale a Mănăstirii „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Alba Iulia și a credincioșilor prezenți într-un număr mare cu ocazia acestei sărbători.

Ierarhul, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiască Liturghie, în cadrul căreia a hirotonit în treapta preoției pe diaconul Mihai Ștefan, pe seama Parohiei Lodroman, Protopopiatul Blaj. În cuvântul de învățătură, IPS Arhiepiscop Irineu le-a vorbit creștinilor prezenți despre viața minunată și rolul important pe care l-a avut Sfântul Ioan Botezătorul în opera de pregătire a venirii lui Mesia. La final, ierarhul i-a îndemnat pe cei prezenți să-i urmeze viața și să își asume învățăturile Proorocului și Înaintemergătorului Ioan.

Mănăstirea „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” a fost înființată cu titulatura de „schit” în anul 1937, prin purtarea de grijă a Preasfințitului Dr. Ioan Stroia, episcop general al armatei române. El a dăinuit până în anul 1966, când, din cauza vicisitudinilor vremii, obștea a trebuit să părăsească vatra monahală și să plece la Mănăstirea Sihăstria. Din anul 1990, viața monahală a fost reanimată aici, pentru ca în anul 1994 așezământul să se mute într-o zonă limitrofă orașului, cunoscută sub numele de „Valea Popii”.

Hram la Valea Mare, Covasna

Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Ioan, al Episcopiei Covasnei și Harghitei, a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea din Valea Mare, județul Covasna, cu ocazia hramului. Mănăstirea, aflată la 30 de kilometri de municipiul Sfântu Gheorghe și 7 kilometri de Întorsura Buzăului, a fost ridicată de regretatul părinte Gheorghe Avram, fostul stareț al mănăstirii Dervent din Arhiepiscopia Tomisului, originar din județul Covasna. Prima slujbă pe locul mănăstirii s-a oficiat în iunie 1996, în Duminica Sfinților Români, la scurt timp după aducerea primului clopot al sfântului lăcaș. Întâi a fost ridicată o bisericuță din lemn, apoi, cu binecuvântarea IPS Arhiepiscop Ioan au fost construite mănăstirea și chiliile. Pe turla mănăstirii de la Valea Mare, al cărei hram se prăznuiește în fiecare an pe 24 iunie, flutură tricolorul românesc în memoria străbunilor care și-au dat viața pentru apărarea pământului și credinței strămoșești.

Hramul Mănăstirii Bobota, Sălaj

Preasfințitul Petroniu, Episcopul Sălajului, a săvârșit Sfânta Liturghie în altarul de vară al Mănăstirii Bobota, cu prilejul hramului acestui așezământ monahal. În ciuda vremii nefavorabile, PS Petroniu a fost întâmpinat de numeroși credincioși și de un sobor de preoți, între care arhimandritul Antonie Pința, exarhul mănăstirilor din Episcopia Sălajului.

Piatra de temelie a mănăstirii Bobota a fot sfințită, pe 13 iunie 2004, de către PS Petroniu, pe atunci Arhiereu-vicar al Episcopiei Oradiei, Bihorului și Sălajului, iar lucrările de început au fost coordonate de părintele Ioan Pădurean de la Parohia Bobota, până în anul 2008, când au fost preluate de părintele Pahomie Buruiană. În anul 2012 a fost numit egumen al schitului părintele Mina Pletosu care a continuat lucrările începute de predecesorii săi, în prezent lucrându-se la pictura interioară a bisericii. În 2013, cu prilejul hramului acestui așezământ monahal, în urma aprobării prealabile a Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Clujului, Maramureșului și Sălajului, a fost proclamată ridicarea schitului Bobota la rang de mănăstire, iar părintele Mina Pletosu a fost hirotesit și instalat stareț al mănăstirii. Biserica mănăstirii adăpostește mici părticele din moaștele Sfântului Ierarh Andrei Șaguna și ale Sfinților Martiri Zotic, Atal, Camasie și Filip de la Niculițel. Aceste moaște au fost dăruite mănăstirii de Înaltpreasfințitul Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, cu prilejul unei vizite făcute la acest așezământ monahal. De asemenea, alături de racla cu sfintele moaște se află o altă raclă ce adăpostește un veșmânt al Cuvioasei Parascheva de la Iași, veșmânt primit prin bunăvoința Înaltpreasfințitului Teofan, Mitropolitul Moldovei.

Sărbătoare la Vulcan, Hunedoara

La praznicul Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, Preasfințitul Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, la Schitul „Sfântul Ierarh Nicolae” din Poiana Muntelui, Vulcan, județul Hunedoara. Cu această ocazie, ierarhul hunedorean a hirotonit în treapta de diacon pe tânărul teolog Sorca Radu, pe seama Parohiei Valea Brad, Protopopiatul Brad.

La finalul Sfintei Liturghii, PS Episcop Gurie a vorbit credincioșilor prezenți despre viața și personalitatea Sfântului Ioan Botezătorul, ca model pentru fiecare, în câștigarea mântuirii.

Sărbătoare la Scărișoara Nouă, Satu Mare

Preasfințitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” – Scărișoara Nouă, județul Satu Mare. În cadrul Sfintei Liturghii, ierarhul a hirotonit pe diaconul Ioan Bogdan Caliman întru preot pe seama credincioșilor din Parohia Chereusa, Protopopiatul Carei. În cuvântul final, PS Iustin Sigheteanul a subliniat faptul că binecuvintează dorința și lucrarea de construire a unei noi biserici închinate Sfântului Ioan Botezătorul și Sfinților Martiri Brâncoveni. După Sfânta Liturghie, ierarhul a conferit directorului firmei Ardudana SA, Dumitru Păcurar, distincția „Crucea Voievodală Maramureșeană” pentru laici, în semn de înaltă apreciere pentru contribuția adusă la împodobirea tezaurului patrimonial al episcopiei, parohiilor și mănăstirilor. În sala de protocol a mănăstirii, ierarhul și președintele Consiliului Județean, Adrian Stef, în prezența autorităților județene și locale, au semnat și sigilat actul de consfințire a Sfântului Ioan Botezătorul ca patron spiritual al județului Satu Mare.

Comentarii Facebook


Știri recente