Sărbătoarea Naşterii Domnului, la Patriarhie

Biserica Ortodoxă sărbătorește în fiecare an la 25 decembrie Nașterea Domnului (Crăciunul).

În ziua acestei mari sărbători, Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală a fost săvârșită de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Alături de Preafericirea Sa s-au aflat şi Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor şi Preasfinţitul Părinte Qais, Episcop de Erzurum, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi.

La această mare sărbătoare, Biserica a rânduit să se citească Pericopa Evanghelică de la Sfântul Evanghelist Matei, cap. 2, vs. 1-12:Dacă s-a născut Iisus în Betleemul Iudeii, în zilele lui Irod împăratul, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând: unde este împăratul iudeilor, Cel care s-a născut? Căci am văzut la Răsărit steaua Lui și am venit să ne închinăm Lui. Și auzind împăratul Irod, s-a tulburat și tot Ierusalimul împreună cu el; și adunând pe toate căpeteniile preoților și cărturarii poporului, i-a întrebat: unde trebuie să se nască Hristos? Iar ei i-au zis: în Betleemul din Iudeea, căci așa este scris prin proorocul: și tu, Betleeme, din pământul lui Iuda, nu ești nicidecum cel mai mic dintre căpeteniile lui Iuda, căci din tine va ieși Povățuitorul, care va paște poporul meu Israel. Atunci Irod a chemat în ascuns pe magi și a aflat de la ei lămurit în ce vreme s-a arătat steaua. Și, trimițându-i la Betleem, le-a zis: mergeți și cercetați cu de-amănuntul despre Prunc și, dacă-L veți afla, să mă vestiți și pe mine, ca să vin și eu să mă închin Lui. Iar ei, ascultând pe împărat, au plecat și iată steaua, pe care o văzuseră în Răsărit, mergea înaintea lor, până ce a venit și a stat deasupra, unde era Pruncul. Când au văzut ei steaua, s-au bucurat cu bucurie foarte mare. Și intrând în casă și văzând pe Prunc împreună cu Maria, mama Lui, s-au aruncat cu fața la pământ și s-au închinat Lui; apoi, deschizându-și vistieriile lor, I-au adus daruri: aur, tămâie și smirnă. Dar, primind înștiințare prin vis să nu se întoarcă la Irod, pe altă cale s-au dus în țara lor.

Rostul înomenirii Mântuitorului este îndumnezeirea noastră prin har

În cuvântul de învăţătură rostit după citirea Pericopei Evanghelice, Patriarhul României a spus căDumnezeu Se face om pentru ca pe om să-l ridice la viaţa şi slava veşnică cerească.

„Naşterea Domnului arată libertatea Domnului Dumnezeu de a Se face om, libertatea Creatorului de a deveni şi creatură, libertatea Făcătorului cerului şi pământului de a deveni făptură între cer şi pământ. Această smerenie a lui Dumnezeu care devine om are însă un rost. Dumnezeu Se face om pentru ca pe om să-l ridice la viaţa şi slava veşnică cerească. El coboară pe pământ, chiar în interiorul pământului, în peşteră, ca să ridice pe pământeni la viaţa cerească veşnică. Deci, coborârea Lui este începutul înălţării noastre. El Se face muritor ca pe oamenii muritori din cauza păcatului să-i facă nemuritori. Rostul înomenirii Lui este îndumnezeirea noastră prin har. Hristos Domnul cel veşnic, Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, coboară în lume nu doar pentru a ne dărui iertare de păcate, ci şi pentru a ne înfia, a ne dărui calitatea de fii ai lui Dumnezeu înfiaţi în Fiul Său cel veşnic Care S-a făcut om prin iubire pentru oameni şi pentru mântuirea lor”, a explicat Preafericirea Sa.

Rostul vieţii noastre este de a slăvi pe Dumnezeu Cel din Ceruri

„Taina Naşterii Mântuitorului Iisus Hristos este taina planului lui Dumnezeu, de ridicare a omului căzut prin păcatul neascultării şi de dăruire a vieţii veşnice omului care din cauza păcatului a devenit muritor, stricăcios, coruptibil. Naşterea Mântuitorului a avut ca scop dăruirea vieţii veşnice prin Învierea Sa trecând prin suferinţa Crucii şi prin moarte. Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos are şi un scop de a sfinţi creaţia întreagă, întreg universul, a binecuvânta nu numai lumea spirituală, sufletul omului, ci de a sfinţi şi materia pentru că întreaga lume, întreaga creaţie este chemată la sfinţire, la transfigurare, la luminare. Rostul vieţii noastre este de a slăvi pe Dumnezeu Cel din Ceruri prin cuvinte, prin gânduri şi prin fapte să aducem slavă lui Dumnezeu Cel ce se află întru cele de sus, în lumea îngerilor, în lumea spirituală şi Dumnezeu doreşte împăcarea Sa cu omul. Omul prin păcat stă în stare de vrăjmăşie, de ceartă, de învrăjbire cu Dumnezeu, dar prin pocăinţă şi prin iertarea păcatelor el se împacă, se reconciliază cu Dumnezeu. De aceea, începutul predicii Mântuitorului, ca şi al Sfântului Ioan Botezătorul, este acesta: «Pocăiţi-vă, că s-a apropiat Împărăţia Cerurilor». Hristos Se naşte ca să ne împace cu Dumnezeu, dar Dumnezeu are iniţiativa, fiindcă trimite pe Fiul Său ca să fie pace în sufletele oamenilor”, a mai subliniat Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

La darurile lui Dumnezeu arătate prin Naşterea Fiului Său noi răspundem cu daruri

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a mai explicat şi simbolismul darurilor primite de Pruncul Iisus.

„Vedem că darurile oferite de magi arată preţuirea faţă de Fiul lui Dumnezeu Care S-a făcut om. Se spune în cântările noastre că cerul îi aduce în dar steaua, magii îi aduc daruri, pământul îi oferă peştera, iar noi Îi oferim lui Dumnezeu pe Sfânta Fecioară Maria, ce a avut mai bun mai bun umanitatea, mai sfânt. Aceste daruri, aur, tămâie şi smirnă înseamnă trei adevăruri. Că Cel Care s-a născut în Betleem este împărat şi i se aduce în dar aur. Este Dumnezeu şi i se aduce tămâie pentru că tămâia era modul de cinstire la templu a prezenţei lui Dumnezeu împreună cu oamenii. Iar smirna este un dar profetic şi anume, că acest copil Se naşte pentru a muri apoi pe cruce şi a fi înmormântat pentru că smirna se foloseşte pentru a cinsti pe cei care sunt puşi în mormânt. La darurile lui Dumnezeu arătate prin Naşterea Fiului Său noi răspundem cu daruri, cu iubirea noastră, cu înţelegerea noastră şi, mai ales, răspundem cu darul credinţei puternice, al rugăciunilor fierbinţi şi al mulţumirii aduse lui Dumnezeu pentru viaţă, pentru sănătate şi pentru toată darea cea bună care vine de la Părintele Luminilor”.

Naşterea Domnului ne arată cât de mult preţuieşte Dumnezeu copiii

Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a mai accentuat faptul căNaşterea Mântuitorului Iisus Hristos ne arată că suntem cu toţii chemaţi să sfinţim viaţa noastră prin rugăciune şi prin toate activităţile noastre pe care le facem cu binecuvântarea lui Dumnezeu.

„În această perioadă noi oferim daruri pentru că am înţeles că rostul vieţii pe pământ este cultivarea iubirii milostive. Iubirea milostivă este cea care dăruieşte. Iubirea posesivă este cea care stăpâneşte, care răpeşte care smulge de la celălalt ceva şi nu oferă. Această sărbătoare ne îndeamnă să fim darnici, dar mai ales cu copiii. Cu copiii din jurul nostru, dar şi cu copiii care sunt săraci, orfani, ai căror părinţi i-au abandonat. Să oferim daruri şi celor bolnavi şi celor bătrâni şi celor pe care nu-i mai iubeşte nimeni. Noi vrem să arătăm că Hristos Domnul totuşi îi iubeşte şi noi doar devenim mâinile iubirii milostive a lui Hristos faţă de cei care sunt neglijaţi, însinguraţi, uitaţi. În mod deosebit Naşterea Domnului ne arată cât de mult preţuieşte Dumnezeu copiii. Pruncul Iisus este binecuvântare pentru toţi copiii care se nasc. Este binecuvântare pentru toate familiile care dau naştere la copii. Este binecuvântare pentru toţi părinţii care cu dragoste cresc copiii în credinţă ca pe un dar al lui Dumnezeu pe care îl cultivă spre a deveni cetăţeni ai raiului, ai Împărăţiei Cerurilor. De asemenea, Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos ne arată că suntem cu toţii chemaţi să sfinţim viaţa noastră prin rugăciune şi prin toate activităţile noastre pe care le facem cu binecuvântarea lui Dumnezeu. Şi astfel trăind în lume în prezenţa harului lui Dumnezeu simţim pacea şi bucuria pe care îngerii din ceruri o cântă la Naşterea lui Hristos”.

La final, Preafericirea Sa a urat tuturor celor care poartă numele de Cristian ani mulţi cu sănătate şi cu bucurie.

„Am săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în această zi Sfântă şi Mare a Sărbătorii Naşterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos sau cum este numită în popor Sărbătoarea Crăciunului. În această zi binecuvântată Dumnezeu arată iubirea Sa nesfârşită pentru oameni prin Întruparea şi Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos. Noi în această zi obişnuim să felicităm pe cei care poartă numele de Cristian, Cristina sau nume derivate precum Cristinel, Cristi, deoarece este ziua Naşterii Mântuitorului Iisus Hristos. Tuturor celor care poartă acest nume le dorim sănătate, bucurie, ajutor de la Dumnezeu şi mântuire, precum şi spor de fapte bune, spre slava lui Dumnezeu şi bucuria familiei şi a Bisericii. Tuturor vă dorim ani mulţi cu sănătate, bucurie şi Sărbători Fericite în continuare. Avem trei zile de sărbătoare şi apoi urmează Anul Nou şi Botezul Domnului. Pentru toată această perioadă noi dăm slavă lui Dumnezeu şi arătăm faţă de semenii noştri bucurie şi dărnicie”, a spus Patriarhul României.

Răspunsurile liturgice au fost date de CoralaNicolae Lungua Patriarhiei Române, dirijată de Pr. Stelian Ionaşcu.

Credincioşii prezenţi au primit din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel Pastorala de Crăciun şi câte o iconiţă reprezentând Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos.

Colindători la Reședința Patriarhală

După ce au dat răspunsurile la Sfânta Liturghie de la Catedrala Patriarhală, membrii CoraleiNicolae Lungua Patriarhiei Române l-au colindat pe Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la Reședința Patriarhală.

„Vă mulţumim pentru că aţi cântat astăzi foarte frumos la Sfânta Liturghie, dar şi în timpul perioadei acesteia de pregătire pentru serbarea Naşterii Domnului. Aţi colindat în diferite părţi şi mai ales în programul misionar al Arhiepiscopiei bucureştilor, aşa cum s-a văzut şi la Biblioteca Naţională când am avut un concert de colinde umanitar în favoarea persoanelor care se află în Centrul de îngrijiri paleative «Sfântul Nectarie» din Bucureşti. Noi considerăm că această misiune muzicală este deosebit de importantă şi tot atât de importantă ca şi predica. Mai ales că în această misiune muzicală pot fi antrenaţi şi copiii şi tinerii după cum am văzut în perioada colindelor, mai ales începând cu Sărbătoarea Sfântului Nicolae când mii şi mii de copii au colindat în Biserică, dar şi în diferite instituţii, în şcoli, în spitale, în cămine de bătrâni, în cămine pentru copii şi au transmis, au binevestit iubirea lui Dumnezeu pentru oameni arătată în Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu Cel veşnic Care S-a făcut om din iubire pentru oameni şi pentru mântuirea lor. Această lucrare misionară a Bisericii prin cântare este o misiune care se desfăşoară nu doar acum, ci de-a lungul veacurilor. Este o misiune diacronică de-a lungul timpului şi ea arată continuitatea Bisericii în istorie. Rostul Bisericii în istorie este de a sublinia iubirea veşnică, eternă a lui Dumnezeu pentru oameni”, a spus Preafericirea Sa.

Patriarhul României le-a oferit la final, coriștilor, după tradiție, daruri.

***

Cu o vechime de peste 200 de ani, Corala mixtă a Patriarhiei Române reprezintă o mărturie a evoluţiei muzicale polifonice în spaţiul românesc. Pupitrul corului a găzduit de-a lungul vremii nume de excepţie în dirijat şi compoziţie, între care amintim pe Gheorghe Cucu (1912-1932), pe maestrul Nicolae Lungu (1947-1985) şi pe părintele prof. dr. Constantin Drăguşin. Aceşti artişti au adus constant noi forme şi direcţii în evoluţia muzicii corale româneşti, şi au pus mai presus de orice dragostea pentru muzică, religie şi societate.

Repertoriul Coralei mixte a Patriarhiei Române este vast, preponderent religios şi liturgic şi cuprinde atât piese clasice, cât şi contemporane, riguros selectate pentru a se încadra cu demnitate în spaţiul liturgic al Catedralei patriarhale. În fiecare duminică şi sărbătoare, corul se află într-un într-un permanent dialog cu slujitorii Sfântului Altar, după o rânduială tipiconală riguros stabilită.

Corala mixtă a Patriarhiei Române îmbină în componenţa sa persoane care deja activează în coruri profesioniste, dar şi profesori, intelectuali, studenţi teologi sau absolvenţi de Conservator, cu toţii dăruiţi pentru această slujire în Biserică.

Comentarii Facebook


Știri recente