Sărbătoarea Nașterii Domnului în Catedrala Episcopală din Tulcea

Cu prilejul praznicului Nașterii Domnului Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii a săvârșit, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, Sfânta Liturghie arhierească în Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” din Tulcea, după cum informează Biroul de presă al Episcopiei Tulcii.

La Sfânta Liturghie au participat câteva sute de credincioși, mulți dintre ei împărtășindu-se cu Trupul și Sângele Preacurat al Mântuitorului Hristos.

Preasfințitul Părinte Visarion a prezentat credincioșilor și cuvântul pastoral adresat cu prilejul Crăciunului, spunând că: „Prin întruparea Sa și venirea Lui la oameni, Dumnezeu biruiește rânduielile firii arătându-ne tuturor până unde merge iubirea Sa nemărginită care va culmina în chip desăvârșit prin patima, Moartea și Învierea Lui. Crăciunul, ca sărbătoare a Întrupării, este o icoană admirabilă a iubirii și smereniei Fiului, Care bogat fiind a sărăcit pentru noi spre a ne restaura ontologic și pentru a ne reda demnitatea de fii ai Celui Preaînalt. Într-o societate bulversată în care oamenii par că și-au pierdut orientarea lor spirituală către Cel care este Calea, Adevărul și Viața și în care viața și valoarea umană cântărește mai puțin decât a necuvântătoarelor se aude din nou glasul Bisericii străbune care vestește tuturor Nașterea lui Hristos. Să ascultăm acest glas și să luăm bucurie, lumină, pace și speranță de la pruncul Iisus, iar acestea împreună cu faptele cele bune, roade ale iubirii jertfelnice, să le împărtășim și semenilor noștri mai ales celor aflați în lipsuri materiale, celor singuri și bolnavi, celor întemnițați și altora asemenea”.

Răspunsurile liturgice au fost date de noua corală a Catedralei Episcopale din Tulcea.

La sfârșit, Moș Crăciun a împărțit peste 150 de pachete cu dulciuri tuturor copiilor veniți la Sfânta Liturghie.

Comentarii Facebook


Știri recente