Sărbătoarea Nașterea Domnului în penitenciarul din Torino

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei, în ziua praznicului Sfântului Apostol, Întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan, vestea Nașterii Domnului a fost purtată și în Penitenciarul „Lorusso e Cutugno” din Torino, potrivit episcopiaitaliei.it.

Sfânta Liturghie a fost săvârșită cu acest prilej în limba română, italiană și rusă de Preotul Gabriel Burcescu de la Parohia „Sfânta Cruce” – Torino II și de Preotul Pavel Goreanu de la Parohia „Sfântul Nicolae” – Torino III. Conducerea penitenciarului a îngăduit ca la această Sfântă Liturghie sărbătorească să participe laolaltă femei și bărbați din toate pavilioanele. S-au adunat astfel în rugăciune 95 de persoane, în marea majoritate români ortodocși, dar și ortodocși de alte naționalități și frați catolici. Cu mila Domnului, câteva dintre numeroasele persoane care s-au spovedit în perioada în care preoții au vizitat penitenciarul au primit Sfânta Împărtășanie. După Sfânta Liturghie s-au cântat colinde cu bucurie și multă măiestrie, fapt ce l-a determinat pe părintele Gabriel să le sugereze cântăreților că ar putea forma un cor autentic care să dea răspunsurile la Sfânta Liturghie. Părintele Gabriel le-a mai spus că s-au cântat colinde pentru că în tradiția noastră colindătorii sunt cei care poartă vestea Nașterii Domnului.

În cuvântul de învățătură, părintele Gabriel a spus celor prezenți că numai lepădând păcatul și îmbrăcându-ne în Hristos putem trăi în mod autentic Nașterea Domnului ca naștere a noastră din nou. De asemenea, în cazul lor, al celor închiși între zidurile unei închisori, finalitatea pedepsei nu este dată de sfârșirea perioadei de detenție, ci de schimbarea vieții, aceasta însemnând cu adevărat o nouă naștere. Pe lângă darul Sfintei Liturghii, frații și surorile din penitenciar au primit și daruri oferite de credincioșii Parohiei „Sfânta Cruce”: icoana Nașterii Domnului, calendare și un pachețel cu cozonac și colac. Le-a fost împărțit, de asemenea, numărul pe ianuarie al foii redactate special pentru ei deja de câteva luni în parohie.

Comentarii Facebook


Știri recente