În Noaptea Sfintelor Paști, Înaltpreasfințitul Petru, Arhiepiscop al Chișinăului, Mitropolit al Basarabiei și Exarh al Plaiurilor, a oficiat Slujba Învierii Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos la Paraclisul Mitropolitan „Sfântul Ioan Teologul” din Chișinău, după cum ne informează Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei.
Pastorala Înaltpreasfințitului Mitropolit și Exarh Petru la Învierea Domnului a fost citită de către Părintele Ioan Banari, slujitor Paraclisul Mitropolitan.
După Sfânta Slujbă, Înaltpreasfințitul Petru a felicitat pe toți cei prezenți cu Sărbătorea Învierii, dorindu-le ca în fiecare zi să fie „adevărate făclii de Paști care răspândesc lumina lui Hristos în lume prin viață curată și fapte ale dragostei creștine”. „Lumina lui Hristos să fie în toate familiile și să lumineze casele și sufletele tuturor”, le-a urat ÎPS Petru celor prezenți.
Conform tradiției după Sfânta Slujbă preoții au sfințit bucatele de Paști aduse la biserică de creștini pentru a fi sfințite.
În a doua zi a Sărbătorii Sfintelor Paști, luni 25 aprilie, Înaltpreasfinția Sa, a oficiat, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la mănăstirea „Sfânta Teodora de la Sihla și Sfântul Teodor Tiron” din satul Ulmu, raionul Ialoveni.
În cuvântul său de învățătură Înaltpreasfințitul Mitropolit și Exarh Petru, a vorbit despre Învierea Domnului care este „Sărbătoarea Sărbătorilor și Praznicul Praznicelor”, despre îndemnul dat de Mântuitorul femeilor mironosițe – bucurați-vă și nu vă temeți și despre „curajul apostolilor, care inițial s-au speriat de chinurile la care a fost supus Mântuitorul, dar mai apoi au propovăduit Evanghelia până la marginile pământului”. „Să ne bucurăm de acest mare praznic, să avem nădejde în Înviere și să avem curajul apostolilor de a propovădui Învierea prin cuvânt și faptă”, a îndemnat Întâistătătorul Mitropoliei Basarabiei.
La slujba oficiată de Înaltpreasfințitul Mitropolit și Exarh Petru a fost prezent și dl Tudor Coșleț, primarul satului Ulmu, care este și ctitorul Mănăstirii de la Ulmu, fapt pentru care a fost decorat de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel cu distincția – Ordinul Sanctus Stephanus Magnus. După Sfânta Slujbă dl Tudor Coșleț și maica stareță Macrina au avut o discuție cu ÎPS Petru în care au fost abordate problemele cu care se confruntă așezământul monahal de la Ulmu.
În cea dea treia zi a Sfintelor Paști, Arhiepiscopul Chișinăului a oficiat, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea „Sfântul Apostol Andrei” din Durlești, mun. Chișinău .
În cuvântul său de învățătură, Înaltpreasfințitul Petru a vorbit despre Înviere ca Praznic al bucuriei, printre altele, subliniind: „Învierea Domnului este un prilej de mare bucurie pentru că a fost învins cel mai mare vrăjmaș al omului – moartea. De la Învierea Domnului creștinii nu se înspăimântă de moarte. Efectul ei a fost nimicit. Cei care cred și mărturisesc pe Iisus Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu moștenesc viață veșnică. Mântuitorul a biruit iadul, a învins răul și minciuna, oferindu-ne nouă adevărul și dreptatea. Creștinul este chemat să trăiască în dreptate și să propovăduiască adevărul. Primele care aud cuvintele Mântuitorului: „Bucurați-vă” sunt femeile mironosițe. Dar același îndemn ne este adresat și nouă. Să ne bucurăm că am fost eliberați din prizonieratul morții și am dobândit viață veșnică. Această bucurie să constituie un imbold la mai multă dragoste frățească, la mai multă credință, la mai multă răbdare, la mai multă unire sufletească. Mesajul pascal este dragoste, împăcare și bunătate”.
„Să rămânem uniți în jurul credinței strămoșești, a slujitorilor altarelor străbune care drept învață cuvântul Adevărului, să credem și să mărturisim Învierea și vom avea viață veșnică” a îndemnat Înaltpreasfințitul Mitropolit și Exarh Petru al Basarabiei.