Sărbătoarea Înălțării Domnului în mijlocul arădenilor

La Praznicul Înălțării Domnului foarte mulți credincioși au avut bucuria să participe la Sfânta Liturghie Arhierească oficiată la Catedrala arhiepiscopală arădeană de către Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului.

În cuvântul de învățătură cu titlul „Înălțarea Domnului și cea a omului”, potrivit episcopiaaradului.ro, Chiriarhul Eparhiei, în contextual citirilor praznicului (Fp.Ap. 1 și Luca 24), a arătat că întruparea Fiului lui Dumnezeu înseamnă și unirea deplină a firii dumnezeiești cu cea omenească, iar aceasta aduce, prin înălțarea la cer a celei dintâi și pe a celeilalte. Astfel, omul e cinstit cu șederea de-a dreapta Tatălui, locul gătit fiecărui credincios care tinde spre înălțarea continuă prin împreună-lucrarea cu harul dumnezeiesc și fapte bune. Biserica Ortodoxă Română a consacrat această zi și celor ce dând dovada jertfei supreme pentru credință, neam și țară, s-au ridicat pe piedestalul recunoștinței unanime, totodată a nemuririi, ca răsplată cerească, a subliniat Chiriarhul.

După oficierea Sfintei Liturghii Înaltpreasfințitul Timotei, împreună cu un ales sobor de preoți și diaconi, a oficiat slujba de pomenire a eroilor căzuți la datorie pentru apărarea țării, la mai multe monumente și troițe din municipiu.

La festivitate au participat reprezentanți ai Unității Militare din municipiul Arad, din partea primăriei locale și a diferitelor instituții administrative și culturale din oraș.

Cu această ocazie, la locurile de cinstire a eroilor, Înaltpreasfințitul Timotei a subliniat exemplul dat de aceștia pentru devotamentul față de neam și pământul strămoșesc; între ei, sfinții români din familia voievodului Constantin Brâncoveanu, omagiată în anul acesta, la trei veacuri de la martirizare. Spre deosebire de manifestările de la monumentul din fața Palatului Administrativ și cele de la cimitir, la monumentul Ostașului Român din Piața Avram Iancu arădenii care au participat au avut ocazia să urmărească și un scurt program artistic al trupei de elevi de la Școala Generală Nr. 5.

Astfel de evenimente și slujbe de pomenire s-au desfășurat în majoritatea parohiilor din cuprinsul eparhiei, mai de cu seamă în cele care au monumente și troițe înălțate în semn de recunoștință pentru eroii locali, care s-au jertfit pentru neam, credință și țară.

Comentarii Facebook


Știri recente