La praznicul Înălțării Domnului și Ziua Eroilor și în acest an, în toate bisericile, mănăstirile, precum și la troițele ridicate în cinstea eroilor neamului, au fost săvârșite slujbe de pomenire a celor care s-au jertfit pentru credința strămoșească și neamul românesc.
Astfel, la Moniom, elevii clasei a III-a B ai Școlii Gimnaziale nr. 7 din Reșița, alături de învățătoarea lor,Ana Maria Vasilescu, au fost prezenți la Sf. Liturghie săvârșită în biserica parohială din localitate, informează site-ul oficial al Eparhiei Caransebeșului.
La finalul Sfintei Liturghii, copiii prezenți, alături de tineri de la centrul de tineret al parohiei au participat la slujba de pomenire a eroilor săvârșită la troița din centrul satului de către preotul paroh.
A urmat un program artistic de cântece și poezii patriotice susținut de elevii reșițeni, momente care au adus emoție și bucurie pe chipurile credincioșilor prezenți. La final, copiii și tinerii prezenți au primit daruri.
„Valori precum dragostea de patrie, de limbă sau credință, ori cinstirea celor care și-au pierdut viața pentru idealuri înalte sunt tot mai puțin promovate astăzi în rândul copiilor și tinerilor. De aceea, credem că este o datorie morală a noastră – preoți, profesori, dar și părinți ai copiilor – să le sădim în inimă patriotismul și credința înaintașilor, nu doar la sărbători naționale – precum cea de azi, ci cât mai des, pentru ca ei să înțeleagă că adevăratele bogății sunt limba, credința și neamul lăsate de înaintașii noștri”, a arătat părintele Mihai Ciucur, paroh la Moniom și coordonator al Departamentului de tineret al eparhiei.