În mai multe comunități din Arhiepiscopia Sibiului se vor organiza la praznicul Floriilor mai multe manifestări religioase și culturale care îi pregătesc pe credincioși pentru Săptămâna Patimilor. În mai multe orașe se vor organiza pelerinaje și procesiuni, iar credincioșii au posibilitatea să participe la concerte de pricesne, seri culturale sau alte manifestări duhovnicești, după cum informează Ziarul Lumina, Ediția de Transilvania.
La Sibiu, toți preoții de la bisericile din oraș, dar și din împrejurimi, sunt așteptați în Sâmbăta lui Lazăr, de la orele 18:00, la Catedrala mitropolitană pentru a oficia slujba Vecerniei și Litia împreună cu Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, și Preasfințitul Andrei Făgărășanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului. Slujba religioasă va fi urmată de o procesiune în jurul lăcașului de cult, iar credincioșii vor purta ramuri de salcie și icoane ale praznicului. În Duminica Floriilor, de la orele 18:00, la Catedrala mitropolitană din Sibiu va avea loc Festivalul coral „Cântări la Sfintele Patimi ale Domnului”. Credincioșii vor audia interpretările Coralei Catedralei Reîntregirii din Alba Iulia, ale Corului mixt al Parohiei „Mihai Viteazul” din Sibiu, ale Grupului vocal „Filotheos” din Sibiu și ale Coralei „Timotei Popovici” a Catedralei mitropolitane din Sibiu.
Pelerinaj la Brașov
Preoții și credincioșii din Brașov organizează pentru al patrulea an consecutiv, în Sâmbăta Floriilor, de la orele 16:30, un pelerinaj prin centrul cetății.
Pelerinajul va fi precedat de slujba Vecerniei, oficiată la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Piața Sfatului.
„Vom pleca de la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Piața Sfatului, cu icoana praznicului, cu prapuri, cu ripide, cu stâlpări, în sunet de toacă și în cântări bisericești, specifice acestei perioade. Vom merge apoi pe strada Mureșenilor, pe strada George Barițiu, cu oprire la Biserica „Sfânta Treime”, unde se vor alătura preoții și credincioșii de la această biserică, apoi se va trece prin parcul de la Colegiul Național „Sfântul Andrei Șaguna”, unde ni se vor alătura preoții și credincioșii de la „Biserica Sf. Cuvioasă Parascheva” și se va continua pe strada Băilor până în Piața Unirii. Aici, preoții și credincioșii de la Bisericile „Sfântul Nicolae” și „Sfânta Treime” de pe Tocile îi vor întâmpina pe credincioșii și preoții care vin din Piața Sfatului și pe cei care s-au adăugat pe traseu. Apoi, cu toții, vom intra în Biserica „Sfântul Nicolae” din Șcheii Brașovului, unde va fi oficiată Litia, rugăciunea de sfințire a ramurilor, a icoanelor, rugăciunea de binecuvântare a pelerinilor și cuvântul de învățătură”, ne-a spus protopopul de Brașov, Dănuț-Gheorghe Benga.
Credincioșii din Mediaș vor participa, așa cum este tradiția, la un Parastas de obște oficiat la cimitirul ortodox de preoții de la bisericile medieșene. Slujba religioasă va fi oficiată la orele 14:00.
Parastas de obște și seară culturală la Mediaș
„Parastasul de obște va fi precedat, dacă vremea va fi favorabilă, de o procesiune de la Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, Catedrala din centrul orașului, spre cimitirul ortodox. Sunt invitați toți preoții din oraș, împreună cu enoriașii”, ne-a spus protopopul de Mediaș, Ioan Ovidiu Găban.
Tot la Mediaș, credincioșii sunt așteptați în ziua de praznic la o seară cultural-duhovnicească organizată de Parohia „Buna-Vestire”. Grupul coral „Lumină lină” din Alma-Dumbrăveni, condus de profesorul Ioan Chiș, va susține un concert de pricesne la sediul Asociației „Buna-Vestire”, iar apoi prof. Corneliu Bucur, fost director al Complexului Național „ASTRA”, va susține o prelegere.
„Invitatul nostru va vorbi despre „Obiceiurile și tradițiile Floriilor în contextul păstrării identității noastre naționale”, iar în deschiderea acestei seri cultural-duhovnicești, tinerii din grupa de cateheză a parohiei vor expune desene de Florii, împreună cu preșcolarii de la Grădinița „Bucuria Copiilor”, îndrumați de doamnele Izabela Peter și Amalia Gâdea Amalia educatoare”, ne-a opus pr. paroh Doru Gâdea.





