Sărbătoarea Familiei: Două parohii din județul Brașov au prăznuit pe Sf. Adrian și Natalia

Comunitățile Bisericilor „Sfântul Nicolae” – Brâncoveanu din Făgăraș și „Sfântul Ilie” din orașul Victoria, județul Brașov, au sărbătorit în ziua de 26 august 2018 pe Sfinții Adrian și Natalia, ocrotitori ai familiei.

Sâmbătă seara, în ajunul sărbătorii, la biserica din Făgăraș au fost primite raclele cu moaștele celor doi sfinți.

La biserica „Sfântul Nicolae” a fost oficiată slujba Vecerniei cu Litie și Acatistul Sfinților.

A doua zi dimineața, moaștele celor doi sfinți au fost întâmpinate la Biserica „Sfântul Ilie” din Victoria, unde a fost oficiată Sfânta Liturghie, iar la final a fost înconjurată biserica într-o procesiune cu icoana.

În cuvântul său, părintele paroh Adrian Magda a vorbit despre bucuria de a-i avea pe „acești sfinți în Țara Făgărașului, ca o sămânță din care să rodească o întărire a familiei și a valorilor ei: iubire, respect, verticalitate, solidaritate”.

În aceeași zi, în curtea bisericii brâncovenești din Făgăraș a fost organizat un picnic cu jocuri pentru familii.

Activitățile au fost organizate de voluntarii Asociației „Doamna Maria Brâncoveanu”, coordonați de doamna preoteasă Natalia Corlean, și s-au încheiat cu un program de rugăciuni pentru familie oficiat în ctitoria domnească de părintele paroh Marcel Dobrea.

Foto credit: Mitropolia Ardealului

Comentarii Facebook


Știri recente