Sărbătoarea Botezului Domnului la Catedrala Episcopală din Giula, Ungaria

Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român din Ungaria, a oficiat în ajunul Bobotezei (5 ianuarie 2017), Sfinta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, unită cu Vecernia, dar și slujba Aghesmei Mari, în Paraclisul Episcopal, după care, la fel ca în fiecare an, a sfințit birourile, sediul administrativ și toate dependințele de la Reședința Episcopiei din Ungaria.

În Ziua Praznicului, sâmbătă, 6 ianuarie 2016, ierarhul împreună cu alți slujitori, a oficiat Sfânta Liturghie și sfințirea Aghesmei Mari în Catedrala Episcopală din Giula, în prezența multor credincioși, informează Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria.

 ***

În zilele premergătoare Praznicului, preoții din parohiile Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, însoțiți de copii îmbrăcați în cămăși albe și cu clopoței în mâini, merg în fiecare an pe la casele oamenilor, unde sunt așteptați cu bucurie și cu lumânări în mâini și sfințesc odăile acestora și întreaga gospodărie.

Comentarii Facebook


Știri recente