Sărbătoare românească la Dublin

Praznicul Înălțării Sfintei Cruci a fost prilej de sărbătoare pentru credincioșii ortodocși români din Dublin, Irlanda. Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul Europei Occidentale și Meridionale și Preasfințitul Părinte Ignatie Mureșanul, Arhiereu-vicar al Spaniei și Portugaliei au sfințit Centrul cultural misionar „Sfântul Ioan Botezătorul” al Parohiei „Înălțarea Sfintei Cruci”, dar și paraclisul din incinta așezământului, informează TRINITAS TV.

Cei doi ierarhi au oficiat apoi Sfânta Liturghie, în prezența credincioșilor, dar și a reprezentanților Ambasadei României din Dublin. La finalul slujbei, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Iosif i-a oferit părintelui paroh Călin Florea „Crucea mitropolitană”.

„Eu cred că noi, episcopii, trebuie să vă felicităm pe dumneavoastră și eu trebuie să vă felicit pentru ceea ce ați făcut aici spre slava lui Dumnezeu. Am binecuvântat, dar nu am pus mâna pe lopată și nici pe celelalte ustensile ca să lucrăm, ci ați făcut-o dumneavoastră preoții, credincioșii și toți cei care ați muncit aici”, a mărturisit Înaltpreasfințitul Părinte Iosif.

În Centrul Misionar „Sfântul Ioan Botezătorul” se organizează școala parohială, cateheze, dar și tabere pentru tineri. Tot aici își desfășoară activitatea și Frăția NEPSIS.

Comentarii Facebook


Știri recente