Sărbătoare pentru credincioși cu vârste peste 90 de ani

Prin Proiectul „Să înmulțim iubirea!”, la Parohia Ortodoxă Română „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca, sunt cinstiți, în zi de sărbătoare, credincioșii care au trecut pragul vârstei de 90 de ani. În luna august au fost sărbătorite patru persoane cu vârste între 92-97 de ani, informează „Ziarul Lumina”.

Parohul Nicolae Buda, împreună cu credincioase din comitetul parohial vizitează, cu ocazia zilei de naștere, cele 15 familii cuprinse în proiect, pentru a rosti împreună o rugăciune de mulțumire și pentru a oferi un mic dar, dovedind în acest fel respectul și iubirea pentru aceste persoane.

În luna august au fost patru persoane sărbătorite, cu vârste între 92-97 de ani, oameni care au trăit anii grei ai refugiului, ai războiului, și-au întemeiat familii, crescând copii. Între persoanele sărbătorite este și Maria Șopterean, născută în 12 august 1917. Cu mers hotărât, aceasta urcă aproape zilnic treptele bisericii, la cei 96 de ani. Sfântul lăcaș îi recunoaște ritmul pașilor și bătăile inimii pentru că acestea s-au împletit de la începuturi cu ale lui. „În toate am lucrat cu dragoste!”, mărturisește Maria Șopterean. S-a născut în satul Corpadea, județul Cluj, pe 12 august 1917, primul copil din cei opt ai lui Ioan și ai Catrinei. Aici a urmat șapte ani de școală după care a mers doi ani la București, la lucru. S-a întors acasă și s-a căsătorit, la 19 ani, cu Dumitru. După începerea războiului, vremurile tulburi își pun pecetea și pe familia lor: nu a stat decât un an cu soțul ei care a plecat în armată, apoi pe front. Din 1943 rămâne văduvă de război și a urmat, toată viața, cu voia lui Dumnezeu, cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Celor necăsătoriți și văduvelor le spun: Bine este pentru ei să rămână ca și mine” (1 Co 7, 8). Maria Șopterean și-a amintit, apoi, de anii grei de ocupație, despre refugiul din 1944 și revenirea, în 1945, în Transilvania.

În 1990, „anul de naștere” al Parohiei „Nașterea Domnului”, la 73 de ani, Mariei Șopterean i se împlinește un vis. „De mic copil mi-a plăcut biserica!”, iar Dumnezeu i-a dăruit bucuria de a-L sluji chiar în Casa Lui: a fost paracliser, a făcut și face prescuri pentru Sfântul Altar, a participat la construcția bisericii. Maica Domnului, al cărei nume l-a purtat cu cinste și smerenie, i-a ocrotit viața și i-a dat puterea de a străbate cu demnitate cei 96 de ani de viață și de a fi mereu în sfânta biserică, cu sufletul încărcat de iubire, cu mintea ageră și cu o povață pentru oricine dorește s-o primească.

De asemenea, printre persoanele sărbătorite s-au mai aflat: Lucreția Brad care a împlinit 97 de ani pe 5 august, Raveca Pruneanu care va împlini 92 de ani pe 16 august, Victorin Procopan, care împlinește 92 de ani pe 17 august.

Proiecte dedicate credincioșilor

Parohia „Nașterea Domnului” din Cluj-Napoca desfășoară mai multe proiecte dedicate credincioșilor. Unul dintre acestea este „Părinții și copiii în biserică”, prilej cu care are loc o întâlnire a tuturor familiilor care și-au botezat copiii în anul precedent, în biserica parohială. Alte proiecte sunt dedicate credincioșilor care au împlinit 50 de ani de căsătorie, precum și tinerilor care au împlinit un an de la căsătorie, sau credincioșilor care au avut succese deosebite. În cadrul programului „Numai împreună înmulțim bucuria!”, la demisolul bisericii sunt organizate întâlniri cu toți credincioșii care și-au sărbătorit în decursul unei luni ziua de naștere și doresc să fie sărbătoriți și în familia mare a bisericii.

Comentarii Facebook


Știri recente