Sărbătoare la poalele munților Bucegi

Ziua de 14 septembrie 2014 va rămâne înscrisă cu slove de aur în istoria Mănăstirii „Înălțarea Sfintei Cruci” din Bușteni și a obștii ce trăiește în ascultare în acest sfânt așezământ monahal, fiind ziua în care biserica mare a mănăstirii a primit veșmânt nou de har. Târnosirea sfântului locaș de sub monumentala Cruce a eroilor de pe Caraiman a fost săvârșită de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, înconjurat de un sobor de ierarhi, preoți și diaconi, după sfințire fiind săvârșită Sfânta Liturghie.

Sărbătoarea de duminică a fost una așteptată cu emoție duhovnicească atât de obștea sfântului așezământ, cât și de credincioșii care frecventează mănăstirea de la poalele vârfului Caraiman. De aceea, curtea mănăstirii a fost plină de pelerini din toate zonele țării, care au asistat la slujbe și au trecut prin Sfântul Altar al bisericii pentru a săruta Sfânta Masă, Sfânta Evanghelie și Sfânta Cruce.

Evenimentele liturgice dedicate acestui moment deosebit au debutat sâmbătă, 13 septembrie, când a fost săvârșit Acatistul Sfintei Cruci și au fost pomeniți eroii neamului, pe platoul Bucegilor, în apropierea crucii de pe vârful Caraiman, de către Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, înconjurat de un sobor de preoți. Slujba a fost săvârșită lângă un cort în formă de biserică, aici urmând să fie construit un locaș de rugăciune.

La eveniment au participat stareții și starețele mănăstirilor și schiturilor din Arhiepiscopia Bucureștilor, primarul orașului Bușteni, Emanoil Savin, autorități locale, un grup de tineri membri ai Ligii Tinerilor Creștin-Ortodocși din Mizil și din Ploiești, coordonați de Sectorul învățământ și activități cu tinerii al Arhiepiscopiei Bucureștilor, precum și numeroși turiști care vizitau munții Bucegi.

După rugăciunile înălțate pe acest altar natural al Bucegilor, ierarhul Dunării de Jos a vorbit despre însemnătatea momentului, despre însemnătatea crucii de pe Caraiman și despre importanța zidirii unui locaș de rugăciune lângă Crucea Eroilor. „Anul acesta îi cinstim pe toți eroii care, acum 100 de ani, în contextul Primului Război Mondial, au pus mai presus de viețile lor idealul sacru al unității poporului român. Cu atât mai mult sporește în semnificații întâlnirea de astăzi, întrucât suntem chiar în ajunul sărbătorii Sfintei Cruci. Crucea străjuiește la căpătâiul jertfelor, iar această cruce imensă este un mesaj de recunoștință față de Dumnezeu al tuturor românilor. După 100 de ani, arătăm că eroii nu mor niciodată, ci eroii sunt părinții care apără neamul”, a spus Înaltpreasfințitul Casian.

Despre demersul construirii unei biserici în cinstea eroilor sub crucea de pe vârful Caraiman a vorbit directorul Parcului Natural Bucegi. „Când vorbim despre patrimoniu natural, vorbim tot de creația lui Dumnezeu, vorbim de o bogăție care este a noastră a tuturor și care trebuie să fie protejată, și noi considerăm că și prin prezența acestui locaș de cult asigurăm protecția patrimoniului natural, prin ridicarea gradului de conștiință al vizitatorilor, în special al tinerei generații”, a precizat directorul Parcului Natural Bucegi, Horia Iuncu.

Seara, în biserica mare a mănăstirii a fost săvârșită slujba Privegherii la care au participat atât stareți și starețe care au venit la sinaxă, cât și numeroși credincioși.

Mai multe detalii în Ziarul Lumina.

Comentarii Facebook


Știri recente