Sărbătoare la parohia românească din satul Busur, Serbia

Pe data de 21 septembrie, la sărbătoarea Nașterii Maici Domnului pe stil vechi, au fost sfințite lucrăriile la o nouă biserica românească din satul Busur. Slujba sfințirii a fost oficiată de către Preacucernicul Părinte Protopop Boian Aleksandrovici împreună cu un sobor de preoți din care au facut parte și Părintele Alexandru Cotoraci, Protopop de Covin, Părintele Iel Buobu Lui, Părintele Antonie Isac și Părintele Sarian Raikovici.

„Din cauza situației în care ne aflăm noi românii/vlahii din Serbia de Răsărit nu putem vorbi mult despre planurile pe care le avem. Lucru pe care îl putem spune este că în anul când se sărbătoresc 1700 de ani de la Edictul de la Milano, noi înca nu avem libertate religioasă și nu avem voie să ne rugăm în limba noastră”, a mărturisit cu prilejul acestui moment părintele Boian Aleksandrovici,

Satul românesc Busur se află în comuna Petrovaț na Mlavi în Serbia de Răsarit și nu a avut nici o biserica, iar enoriași au dorit să înceapă demersurile pentru construirea unei biserici. Îndrumați și ajutați de Părintele Boian și Părintele Iel Buobu Lui, paroh al locului, au reușit să construiască o bisericuță din lemn în care vor putea să participle la Sfânta Liturghie în limba maternă.

Comentarii Facebook


Știri recente