În Parohia „Duminica Tuturor Sfinților” – Pomârla 1 din Protopopiatul Dorohoi, județul Botoșani, au fost serbați duminică, 27 iulie 2014, 200 de ani de existență a locașului de închinăciune ridicat de boierul Ioniță Bașotă, informează „Ziarul Lumina”.
În același timp, au fost evocate și alte personalități care au avut un rol deosebit în comunitatea de la Pomârla de-a lungul anilor. Un moment aparte a fost constituit de prezentarea personalității episcopului Cosma Petrovici, care a slujit la Pomârla în calitate de preot paroh.
PS Calinic Botoșăneanul a săvârșit Sfânta Liturghie în Parohia Pomârla 1
Credincioșii din comuna Pomârla au participat duminică, 27 iulie 2014, la Sfânta Liturghie oficiată de Preasfințitul Părinte Calinic Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Slujba a fost săvârșită în contextual mai multor aniversări și comemorări: 250 de ani de la nașterea stolnicului Ioniță Bașotă, 215 ani de la nașterea logofătului Anastasie Bașotă, 145 de ani de la moartea lui Anastasie Bașotă, 175 de ani de la înființarea primei școli în limba română din Pomârla, 140 de ani de la nașterea vrednicului de pomenire episcop Cosma Petrovici, care a slujit la Pomârla, 90 de ani de la înscăunarea Preasfinției Sale și 65 de ani de la moartea acestuia, și 200 de ani de la punerea pietrei de temelie Bisericii „Duminica Tuturor Sfinților” de către Mitropolitul Veniamin Costachi. După cum ne-a relatat pr. Stelian Ciurciun, protopop al Protopopiatului Dorohoi, de dimineață, PS Calinic Botoșăneanul a fost întâmpinat de soborul slujitorilor, apoi, pe un podium special amenajat, a slujit Sfânta Liturghie. La finalul slujbei, a fost săvârșit Parastasul pentru ctitorii sfântului locaș, apoi a fost sfințit Centrul cultural-social „Episcop Cosma Petrovici”. Profersorul și teologul Loredan Niță a ținut apoi un cuvânt prin intermediul căruia a fost scoasă în evidență dragostea pe care a avut-o neamul Bașoteștilor față de localitatea Pomârla și față de locuitorii ei. „Perioada istorică a Moldovei medievale este marcată de influența clasei boierești. Având resursele financiare necesare și puterea dată de prezența în cercurile elitiste, această clasă socială marchează decisiv istoria. Starea moșiilor reflectă ca o oglindă persoana boierului stăpânitor. Familia boierească Bașotă se înscrie în istoria familiilor boierești din Moldova, remarcându-se prin vechime, continuitate și dăruire față de semeni, dar și prin opera filantropică deosebită. Bașoteștii sunt menționați din cele mai vechi timpuri, fiind atestați documentar încă din anul 1427. Opera filantropică a familiei Bașotă continuă cu boierul Ioniță Bașotă, care, stabilit în zona Pomârlei, se preocupă de ridicarea unei biserici pe moșia sa”, a remarcat prof. Loredan Niță, care a făcut apoi referire la boierul Anastasie Bașotă, apropiat „de cei necăjiți, bătrâni și bolnavi”.
Anastasie Bașotă, ctitorul liceului din Pomârla
„Apogeul filantropiei Bașotești este atins în timpul lui Anastasie Bașotă, care ajunge să fie poate cel mai înstărit dintre reprezentanții familiei sale, opera sa de binefacere fiind pe măsura averii acumulate cu sârguință și cu chibzuință. Boierul Anastasie Bașotă s-a remarcat de-a lungul timpului prin funcțiile deținute, urcând rapid treptele dregătoriei. Cu toate acestea el rămâne în istorie pentru ampla sa preocupare pentru operele de binefacere. Atașat de moșia sa de la Pomârla și preocupat de bunăstarea locuitorilor ei, Anastasie Bașotă este alături de cei necăjiți, bătrâni și bolnavi. În toată opera sa filantropică se remarcă prezența credinței creștine. Preocuparea boierului Anastasie Bașotă pentru educarea copiilor de pe moșiile sale se face remarcată încă din anul 1838, când înființează la Pomârla prima școală primară cu internat de la sat din Moldova. Conștient de importanța Bisericii, el ctitorește biserici și se îngrijește de renovarea locașurilor de cult de pe moșiile sale Lișna, Cucorăni, Corjeuți și Vlăsinești. La Pomârla el renovează Biserica Tuturor Sfinților, ridicată de tatăl său, Ioniță Bașotă, și o înzestrează în același timp cu obiecte de cult de mare valoare aduse de la Kiev. În cazul familiei boierilor Bașotești, manifestările filantropice au două direcții: una religioasă și alta culturală. În ceea ce privește Biserica „Duminica Tuturor Sfinților” din Pomârla, observăm că aici au slujit preoți bine pregătiți. Aici a slujit ca preot, din anul 1913, părintele Cosma Petrovici. Pentru modul în care își îndeplinește îndatoririle atât ca preot la biserica din Pomârla, atât ca profesor de religie la Liceul „Anastasie Bașotă”, cât și ca protopop al județului Dorohoi, el este recomandat, după trecerea la cele veșnice a soției, pentru postul de episcop-vicar al Mitropoliei Moldovei. Este hirotonit întru arhiereu în data de 9 iulie 1923. În anul 1924 este înscăunat episcop al Dunării de Jos”, a amintit prof. Loredan Niță, care a făcut referire în continuare la ctitorul spiritual al Liceului „Anastasie Bașotă” din Pomârla, Samson Botnărescu.
Episcopul Cosma Petrovici, „gospodar al instituțiilor bisericești”
Pr. lect. univ. dr. Lucian Petroaia, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Dunării de Jos, a transmis cu acest prilej cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, care și-a exprimat bucuria pentru că „prezența pastorală și misionară a episcopului Cosma Petrovici” este evocată la Pomârla prin săvârșirea Sfintei Liturghii de către Preasfințitul Părinte Calinic Botoșăneanul. „Originar din Brăila, școlit la seminariile teologice din Galați și Iași, iar mai apoi la prestigioasa Facultate de Teologie din Cernăuți, episcopul Cosma Petrovici și-a început misiunea ca preot de mir în această localitate. Preot de vocație și chivernisitor de excepție al zestrei parohiale, părinte a opt copii, într-o familie model, și-a dăltuit pentru totdeauna numele în memoria vie, din generație în generație, a preoților și credincioșilor de aici. Gustă cu durere paharul suferinței prin decesul preotesei și își poartă crucea personală și a familiei cu demnitate și credință. Aceste calități l-au recomandat pentru o slujire și mai mare, ca protoiereu și mai apoi ca episcop-vicar la Iași cu titlul de Botoșăneanul. În anul 1924, este chemat în slujirea de episcop al Dunării de Jos, unde se remarcă prin misiune liturgică de excepție și gospodar neîntrecut al instituțiilor bisericești, culturale, educaționale și sociale din zonă. Amprenta sa ctitoricească este vie și dinamică și astăzi, mai ales la Seminarul Teologic „Sfântul Andrei” și la Orfelinatul eparhial „Sfântul Vasile cel Mare”, în interiorul căruia funcționează Policlinica „Sfinții doctori Cosma și Damian”. (…) Dumnezeu să îl odihnească cu drepții pe vrednicul episcop Cosma Petrovici, iar pe noi, cei de astăzi, ierarhi și preoți, să ne ajute să îi urmăm pilda slujitoare, spre binele Bisericii și al poporului român”, s-a arătat în mesajul transmis de IPS Arhiepiscop Casian. După alocuțiunea părintelui paroh Ioan Eugen Niță, Preasfințitul Calinic Botoșăneanul a rostit un cuvânt de învățătură referitor la Duminica a 7-a după Rusalii.