Sărbătoare la Catedrala românească din Paris

Românii din Paris l-au avut ieri, 30 martie 2014, în mijlocul lor pe Preasfințitul Părinte Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului. Preasfinția Sa a oficiat Sfânta Liturghie în Catedrala mitropolitană cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail, Gavriil și Rafail” și „Sfântul Ioan Evanghelistul”. Credincioșii au venit în număr mare la slujbă pentru a primi binecuvântarea ierarhului.

„Am slujit pentru prima dată Sfânta Liturghie și am fost impresionat de frumusețea lucrărilor ce s-au executat aici în ultima perioadă prin vrednicia părinților și sub îndrumarea Înaltpreasfințitului Iosif, dar și de mulțimea credincioșilor și de frumusețea credinței lor”, a mărturisit PS Părinte Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului.

Pentru românii din Paris, vizita ierarhului maramureșean a fost prilej de mare bucurie.

Preasfințitul Părinte Iustin Sigheteanul s-a aflat zilele trecute la Paris, la invitația Înaltpreasfințitului Părinte Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale și Meridionale, pentru a participa la evenimentele comemorative dedicate monahului Nicolae Steinhardt. Pe 30 martie s-au împlinit 25 de ani de la trecerea acestuia la cele veșnice.

Evenimentele comemorative s-au desfășurat în Biserica „Sfânta Parascheva” și „Sfânta Genoveva”, din Paris.

Comentarii Facebook


Știri recente

O săptămână de post și filantropie: Repere

A cincea săptămână din Postul Mare a fost o nouă săptămână a filantropiei la nivelul Bisericii Ortodoxe Române. Grăuntele de lumină Una dintre cele mai consistente campanii filantropice se desfășoară la Iași. În cadrul proiectului…