Sărbătoare la Biserica Domnească din Curtea de Argeș

Biserica Domnească „Sf. Ierarh Nicolae” din municipiul Curtea de Argeș și-a sărbătorit la 6 decembrie 2013, hramul. Credincioșii argeșeni au participat într-un număr mare la Sfânta Liturghie Arhierească oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, potrivit eparhiaargesului.ro. În final a fost săvârșită o slujbă de pomenire pentru ctitorii bisericii.

În cuvântul de învățătură Chiriarhul Eparhiei Argeșului și Muscelului a amintit de importanța ctitoriei domnitorilor Basarabi care a împlinit 661 ani de existență.

Actuala biserică domnească, închinată Sfântului Ierarh Nicolae, a fost zidită în interiorul zidurilor reședinței voievodale din secolul al XIII-lea pe locul alteia, mai vechi din aceiași perioadă. Construcția a fost începută de domnitorului Basarab I (1310-1352), fiind terminată de zidit în anul 1352. Lucrările au fost continuate sub domnia lui Nicolae Alexandru Basarab (1352-1364), pictura bizantina în frescă fiind lucrată în vremea lui Vlaicu Vodă (1364-1377).

Așezarea Sfântului Ierarh Nicolae ca ocrotitor al acestui sfânt locaș de rugăciune este legată de numele domnitorului Nicolae Alexandru. Biserica Sfântul Ierarh Nicolae din Curtea de Argeș este una din cele mai reprezentative monumente ale arhitecturii românești medievale, cât și cea mai veche ctitorie voievodala din Țara Românească, fiind inclusa pe lista monumentelor istorice UNESCO. În interior se apreciază că sunt peste trei sute de scene pictate, între care și scene din viața Sfintei Mucenițe Filoteia, ale carei Sfinte Moaste au fost aduse la Biserica Domnească din Curtea de Argeș în anul 1396, unde au ramas pana în anul 1517, când au fost mutate în noua ctitorie a domnitorului sfânt Neagoe Vodă Basarab.

Comentarii Facebook


Știri recente