Sărbătoare la Așezământul Social din Ocna Mureș

Copiii de la Casa de Tip Familial, Centrul de Zi și Centrul Educațional din cadrul Așezământului social „Sfântul Mucenic Ciprian” din Ocna Mureș au sărbătorit vineri, 24 ianuarie, Ziua Principatelor Române alături de mezinii de la Ansamblul „Tradiții Uiorene”, informează „Ziarul Lumina”.

Manifestarea dedicată împlinirii a 155 de ani de la „Mica Unire” a debutat la Casa de Cultură „Ion Sângerean” din oraș cu o prelegere pe tema Unirii susținută de profesorul de istorie Dan Tecar de la Liceul Teoretic „Petru Maior”.

Manifestările au continuat la fântâna arteziană din parcul situat în centrul orașului unde copiii de la Așezământul social „Sfântul Mucenic Ciprian” au recitat poezii și au cântat „Hai să-ntindem hora mare”.

În hora copiilor s-au prins primarul Silviu Vințeler și viceprimarul Pavel Podariu, dar și locuitori ai orașului care au asistat la program. Un moment inedit al manifestării a fost cel în care copiii au lansat baloane tricolore și au strigat în cor „Trăiască România!”. Reîntorși la Casa de Cultură, copiii au servit prăjituri.

Programul a continuat la sediul așezământului social cu un concurs de cultură generală, copiii având de răspuns la întrebări legate de Unire, iar cei mai mici dintre beneficiari au ilustrat modul în care își imaginează ziua de 24 ianuarie. Toți participanții au fost răsplătiți cu diplome și premii.

Aniversare în rândul copiilor

Tot vineri, copiii au sărbătorit ziua de naștere a unuia dintre mezinii Casei de Tip Familial care a împlinit vârsta de cinci ani, cântându-i „La mulți ani!” și servind din tortul special preparat pentru această ocazie.

„Mulțumirile noastre se îndreaptă în mod special către domnul primar și domnul viceprimar, care ne-au fost alături și de această dată și ne-au susținut. Mulțumim tuturor celor implicați în realizarea acestui program și îi felicit pe copiii noștri pentru seriozitatea de care au dat dovadă. Un gând bun se îndreaptă și către unul dintre oamenii de afaceri din oraș care a dăruit copiilor sucuri”, a precizat Ciprian Orga, coordonatorul Așezământului social „Sfântul Mucenic Ciprian”.

Așezământul Social „Sfântul Mucenic Ciprian” funcționează în cadrul rețelei sociale a Asociației Filantropia Ortodoxă Alba Iulia, având în prezent trei module: un centru educațional pentru copii unde 25 de copii sunt sprijiniți pentru prevenirea abandonului școlar și familial, îmbunătățirea rezultatelor școlare, formarea unor principii și conduite morale de viață, precum și responsabilizarea comunității locale față de problemele acestor copii, centru care funcționează în cadrul proiectului „Rețea interregională de centre educaționale” derulat de Asociația Filantropia Ortodoxă Alba Iulia și cofinanțat prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, serviciul socio-medical de îngrijire la domiciliu pentru persoanele vârstnice, primul serviciu de acest gen inaugurat în cadrul rețelei județene, cu scopul de a ajuta 35 de persoane vârstnice aflate în dificultate și o casă de tip familial în care sunt ocrotiți aproximativ 20 de copii cu vârste cuprinse între trei și 14 ani, conform unui comunicat al biroului de presă al Asociației Filantropia Ortodoxă Alba Iulia.

Comentarii Facebook


Știri recente

O săptămână de post și filantropie: Repere

A cincea săptămână din Postul Mare a fost o nouă săptămână a filantropiei la nivelul Bisericii Ortodoxe Române. Grăuntele de lumină Una dintre cele mai consistente campanii filantropice se desfășoară la Iași. În cadrul proiectului…