Sărbătoare în Parohia Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie din Legnago

Duminică, 27 octombrie 2013, creștinii parohiei noastre s-au adunat în fața Sfântului Altar, aducând rugăciuni de mulțumire și jertfe de recunoștință lui Dumnezeu pentru toate roadele binecuvântate din acest an, informează episcopia-italiei.it

Cu această ocazie, copiii școlii duminicale au pregătit cîntece, poezii și scenete dedicate acestei sărbători și, împreună cu părinții, au organizat o expoziție numită: „Darurile Toamnei”. Părinții și copiii și-au arătat ingeniozitatea și creativitatea prin confecționarea obiectelor din materiale naturale, prin pregătirea bucatelor tradiționale și prin prezentarea roadelor toamnei în forme inedite, corespunzătoare eroilor din povești.

După Sfântă Liturghie, Părintele Paroh Mihail Ursachi a oficiat slujba de Te Deum, în cadrul căreia s-au citit rugăciuni de mulțumire pentru toate binefacerile revărsate de Dumnezeu.

Spre împlinirea bucuriei duhovnicești a acestei sărbători, câțiva consilieri ai parohiei împreună cu părintele au mers în comuna de Oppeano și au vizitat o familie cu șapte copii care se află în mare dificultate materială, oferindu-le ajutor.

Comentarii Facebook


Știri recente