Sărbătoare în comuna Râșca Transilvană

Preasfințitul Vasile Someșanul, Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului a fost prezent duminică, 22 septembrie 2013, în mijlocul obștii Mănăstirii „Sfânta Cuvioasă Parascheva” de la Râșca Transilvană. Ierarhul a oficiat aici de la ora 10 Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Potrivit starețului așezământului monahal, protosinghelul Casian Ioana, din sobor a făcut parte Pr. Prof. Dr. Stelian Tofană de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, precum și alți preoți și călugări de la bisericile și mănăstirile din județul Cluj.

Instituțiile publice din Râșca, sfințite

Sărbătoarea din Râșca Transilvană a continuat duminică după-masă, de la ora 14, cu oficierea slujbei de sfințire a noii școli generale din localitate și a tuturor instituțiilor publice din comună. Primarul localității Râșca, Ioan Morar a oferit pentru Radio Renașterea mai multe informații: „În centrul comunei a avut loc sfințirea clădirii școlii generale Râșca, dar și a celorlalte instituții publice din cadrul comunei: primăria, blocul de locuințe, poliția, căminul cultural și ce s-a mai construit nou în centrul de comună. Programul a început de la ora 14, când a fost sfințită școala nouă, după care participanții la eveniment s-au deplasat în fața primăriei, unde s-au ținut discursurile autorităților locale. Manifestarea a continuat cu inaugurarea filialei patriotice „Avram Iancu”, iar la final s-a desfășurat un program artistic susținut de copiii de la școala generală din Râșca, formația „Cununa Transilvană” a Consiliului Județean, precum și ansambluri și interpreți de muzică populară din zonă”.

Mănăstirea Râșca Transilvană, scurt istoric

Mănăstirea Râșca Transilvană este situată în zona Munților Apuseni, în apropierea barajului de la Beliș – Fântânele. Așezământul monahal a luat ființă în anul 2002, cu binecuvântarea vrednicului de pomenire Mitropolitul Bartolomeu. Piatra de temelie a bisericii mănăstirii a fost pusă la 2 aprilie 2003, iar în vara anului 2008 lucrările de ridicarea a locașului de cult au fost finalizate. În luna august 2008, biserica a fost sfințită de Preasfințitul Vasile Someșanul.

Comentarii Facebook


Știri recente