Ultimele zile din mai și primele zile de vară au fost înfrumusețate de celebrarea copilăriei, a Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, ocrotitorul Bucovinei și de binecuvântarea lui Dumnezeu sub forma curcubeielor pe cerul României.
Consiliul Național al Asociaţiei Studenţilor Creştin-Ortodocşi Români (ASCOR) s-a întrunit în acest an la Constanța. Foto credit: ASCORMassaii din Ipwasi, Tanzania, vizitați de Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei. Foto credit: Facebook / DoxologiaTransmisiune live a unei predici ținute de Părintele Petros Vryzas, starețul Mănăstirii „Sfântul Ioan Botezătorul” – Essex, din Anglia. Foto credit: Facebook / Monastery of Saint John the Baptist, EssexEpiscopul vicar patriarhal Varlaam Ploieșteanul a sfințit o troiță, aflată la Baza 90 Transport Aerian din Otopeni. Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu„Vezi curcubeul şi binecuvântează pe Cel care l-a făcut; că foarte frumos este în strălucirea sa” (Ecclesiasticul 43:13). Foto credit: Facebook / Mănăstirea VaraticSora Sfântului Gavriil Georgianul, Julietta, după ce s-a închinat la icoana fratelui său. Foto credit: Facebook / Mama GabrieliAsociația umanitară condusă de Pr. Sergiu Aga susține echipa de fotbal a Colegiului Pedagogic „Vasile Lupu” din Orhei. Foto credit: Facebook / Sergiu AgaEpiscopul Ignatie al Hușilor, împreună cu părinții consilieri, au achiziționat dulciuri pentru darurile oferite copiilor de Asociația Filantropia Ortodoxă Huși cu ocazia zilei de 1 iunie. Foto credit: Facebook / Asociația Filantropia Ortodoxa HușiStrânsul fânului la Mănăstirea Dečani din Serbia. Foto credit: X / Dečani MonasteryAghiasmatarul și clopotnița Mănăstirii Dervent, județul Constanța. Foto credit: Protos. Sofronie BobaruPregătiri la Catedrala Episcopală din Huși pentru întâmpinarea micilor credincioși de Ziua Copilului. Foto credit: Episcopia HușilorÎnaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, întâmpinat de copii în satul Bărtășești, sâmbătă, 1 iunie. Foto credit: Facebook / Arhiepiscopia Romanului și BacăuluiLa Muzeul Satului Bănățean au fost organizate diverse ateliere pentru a sărbători Ziua Internațională a Copilului. Foto credit: mitropolia-banatului.roRacla cu moaștele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava a fost așezată spre închinare în ajunul sărbătorii sale. Foto credit: Facebook / Arhiepiscopia Sucevei și RădăuțilorPeste 300 de tineri, adulți și copii din organizația Nepsis Italia s-au adunat de 1 iunie pentru a se bucura de momentele pregătite pentru Ziua Internațională a Copilului. Foto credit: episcopia-italiei.roCurcubeu peste ținutul Neamțului. Foto credit: Raluca EneImagine de la înmormântarea lui Grigore Hodea, fratele mai mare al Episcopului Iustin al Maramureșului și Sătmarului, duminică, 2 iunie. Foto credit: Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului / Arhid. Vasile PopSfântul mult-iubit al Bucovinei, Marele Mucenic Ioan cel Nou, cinstit la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava. Foto credit: Facebook / Arhiepiscopia Sucevei și RădăuțilorÎnaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos împărtășește o fetiță la Catedrala arhiepiscopală din Galați, duminică, 2 iunie. Foto credit: Facebook / Arhiepiscopia Dunării de JosCredincioasă din Parohia Ortodoxă Delureni, județul Bistrița-Năsăud, participă la Sfânta Liturghie în Duminica Samarinencei. Foto credit: Mitropolia Clujului / Ionuț ChifaEpiscopul Andrei al Covasnei și Harghitei, Episcopul Nestor al Devei și Hunedoarei și Arhiereul vicar Gherontie Hunedoreanul, au săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Ude din Georgia, aflată în satul natal al Sfântului Antim Ivireanul. Foto credit: episcopiadevei.roUn copil din Munții Apuseni îmbrățișează Crucea Mântuitorului Hristos și participă la Sfânta Liturghie, duminică, 2 iunie, cu prilejul sfințirii noii biserici de lemn din localitatea Smida, comuna Beliș, județul Cluj. Foto credit: Mitropolia Clujului / Darius EchimPreasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, a săvârșit slujba de pomenire pentru echipajul SMURD care a murit în accidentul aviatic din localitatea Haragîș, Republica Moldova, din anul 2016. Foto credit: episcopiabasarabieidesud.md
Cea mai apreciată postare de săptămâna trecută pe contul nostru de Instagram:
Dacă aveți fotografii care surprind aspecte din viața ortodoxă care credeți că ar putea fi incluse în selecția noastră săptămânală, le puteți trimite către adresa de email ([email protected]) cu o scurtă descriere și cu mențiunea „Pentru WIP”.
Fotografiile trebuie să vă aparțină și să fie realizate în săptămâna precedentă publicării articolului. Prin transmiterea acestora vă oferiți acordul cu privire la publicarea lor pe site-ul basilica.ro și pe conturile oficiale de social media ale Agenţiei de ştiri Basilica.
Articolul intitulat „Săptămâna în imagini” apare în fiecare luni și cuprinde fotografii realizate în săptămâna precedentă.
„Omul poate avea multe și, totuși, să fie gol lăuntric”, a subliniat duminică Mitropolitul Antonie al Basarabiei despre tânărul bogat, în Parohia „Tuturor Sfinților Români” din orașul Florești, Republica Moldova. „Omul poate avea multe și,…
Editura Cuvântul Vieții a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a publicat recent un volum omagial dedicat părintelui Vasile Răducă, fost cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București, cu ocazia împlinirii vârstei de…
Sfinții Mucenici Adrian și Natalia sunt ocrotitori spirituali pentru 497.965 de români, potrivit datelor furnizate de Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor. Din totalul acestora, care poartă numele celor doi sfinți, 312.580 sunt bărbați, iar 185.385…
„Copiii și tinerii sunt daruri ale lui Dumnezeu pentru familie, pentru Biserică şi pentru popor”, a transmis marți Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în mesajul cu ocazia începutului de an școlar 2026-2027. Patriarhul României a subliniat…
Mănăstirea „Sfânta Treime” din Cahul a găzduit duminică etapa eparhială a Festivalului de Pricesne „Maica Domnului – Bucuria sufletului meu”. La festival au participat grupurile corale și formațiile parohiale calificate în urma etapelor locale organizate…