Selecția noastră a celor mai bune fotografii din lumea ortodoxă din săptămâna 11 – 17 martie 2019.








Selecția noastră a celor mai bune fotografii din lumea ortodoxă din săptămâna 11 – 17 martie 2019.







Preasfințitul Părinte Antonie, Episcopul de Bălți, a oficiat duminică Sfânta Liturghie la hramul Mănăstirii Stejarul din Fălticeni. În cuvântul de învățătură, Părintele Episcop a vorbit despre ajutorul pe care creștinii îl primesc prin mijlocirea sfinților,…
Sărbătoarea Sfintei Treimi, ocrotitoarea centrului de presă Basilica, proclamarea canonizării Sfintelor Elisabeta și Filofteia de la Mănăstirea Pasărea și Duminica Tuturor Sfinților au fost evenimentele principale ale săptămânii 1-7 iunie 2026. Cea mai apreciată fotografie…
Schitul de la Gura Izvorului din județul Harghita și-a sărbătorit hramul duminică. Episcopul Andrei a subliniat rolul sfinților ca modele de viață creștină. Preasfinția Sa a explicat semnificația Duminicii Tuturor Sfinților și legătura acesteia cu…
„Biserica lui Hristos este laboratorul sfinţeniei şi tot ea este cea care recunoaşte pe cei pe care Dumnezeu i-a ales şi i-a rânduit în ceata Sfinţilor Săi, pentru viaţa lor virtuoasă şi totală dăruit lui…
Asociațiile „Iubim toți oamenii”, Ortodoxia Tinerilor și ASCOR Galați au organizat duminică, la Galați, a doua ediție a Marșului Familiei Creștine. Arhiepiscopul Casian al Dunării de Jos i-a întâmpinat la final pe participanți la Catedrala…