Săptămâna de Rugăciune la Patriarhie

Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creștinilor a început la 18 ianuarie 2013, în București, cu slujba de la Catedrala Patriarhală. Alături de credincioșii din Capitală prezenți la slujba Vecerniei, au asistat reprezentanți ai mai multor biserici și confesiuni creștine.

Slujba a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Ciprian Câmpineanul, Episcop-vicar patriarhal, în prezența Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.

Patriarhul României a adresat participanților un cuvânt de bun-venit.

„Mulțumim lui Dumnezeu pentru acest moment frumos și solemn de întâlnire a noastră în duh de rugăciune și în duh de cooperare fraternă pentru binele semenilor care au nevoie de ajutorul lui Dumnezeu. Hristos Domnul care este pelerin spre Emaus este întotdeauna împreună călător cu cei care caută în lumea aceasta ceea ce nu este în lumea aceasta, Împărăția lui Dumnezeu, după cum spune Sf. Grigore de Nyssa și anume că taina creștinismului este a căuta în lumea aceasta ceea ce nu este din lumea aceasta, adică Împărăția Lui Dumnezeu”, a spus Preafericirea Sa.

Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a spus că apropierea dintre creștini trebuie însoțită, pe lângă citirea Sfintei Scripturi și rugăciunea pentru unitate, cu cooperarea practică.

„Este nevoie să ajutăm pe cei săraci în care este prezent Hristos, pe cei bolnavi în care este prezent tainic Hristos, astfel încât criteriul ultim al judecății universale este lumina iubiri milostive față de semenii noștri. Toate Bisericile sunt chemate ca pe lângă frumusețea spirituală a sfintelor slujbe și a predicilor misionare să predice și să slujească nu numai prin cuvânt, ci și prin faptă. Această împreună călătorie pe calea sau pe drumul faptelor iubirii creștine, ale carității sau filantropiei dau o credibilitate și mai mare lucrării și mărturiei noastre în lume”, a spus Părintele Patriarh potrivit Radio TRINITAS.

Meditația serii a fost susținută de Arhiepiscopul Bisericii Armene din România, Datev Hagopian. La sfârșitul slujbei, Arhiepiscopul Bisericii Armene din România, Preasfințitul Datev Hagopian a adresat un mesaj în care a arătat că ideea de într-ajutorare socială este imperfectă fără înțelegerea celui străin și a celui sărac drept chipuri ale lui Dumnezeu: „Exemplul lui Hristos în viața noastră trebuie să rămână viu. El nu este numai Adevărul, Calea și Viața, El este și nevoiașul, orfanul, văduva, străinul, care odată ajutați după Cuvântul Domnului, El însuși Domnul este ajutat, iar fapta este întru zidire și mântuire. Să ne dea Bunul Dumnezeu înțelepciunea și dragostea de a înțelege că numele omului și cele ale sale de pe lumea aceasta sunt vremelnice, pentru că fiecare vom fi chemați în fața Sa având ca martori ai mântuirii noastre văduva, orfanul, săracul și străinul”.

Tema Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creștină din anul 2013 este Cu ce mă voi înfățișa înaintea Domnului? inspirată din textul scripturistic de la proorocul Miheia VI, 6-8.

Comentarii Facebook


Știri recente