Șantierul Catedralei Mântuirii Neamului

Datorită condițiilor meteo favorabile, lucrările pe Șantierul Catedralei Mântuirii Neamului se desfășoară într-un ritm alert, informează TRINITAS TV. Constructorul a mărit numărul de muncitori, lucrându-se acum în două schimburi. Se lucrează în continuare la nivelul parterului, între cota 0 și +9, în toate cele 11 loturi convenționale în care acest nivel a fost împărțit. Pe șantier se află acum aproximativ 250 de muncitori.

„A început montajul structurii metalice și la nivelul 2, deoarece din motive tehnologice există această necesitate. Se montează în continuare armătură flexibilă, se fac suduri, se montează cofraje, se toarnă betoane. Constructorul a început să lucreze și cu un schimb 2 cu un număr de 20-25 de oameni. În schimbul 2 se efectuează cofrări, decofrări și continuarea turnărilor de betoane începute pe timpul zilei. De asemenea, se execută eșafodaje și celelalte lucrări auxiliare necesare activității din timpul zilei”, a declarat Ing. Dan Dumitrescu, diriginte de șantier.

Cei care trec pe lângă șantier pot vedea deja zidăria.

„Înălțimea parterului din motive tehnologice este împărțit cam în trei tronsoane din trei în trei metri și deja la unele elemente verticale am trecut la nivelul 2 unde se lucrează la zidăriile între 3 și 6 metri înălțime. S-au cofrat și s-au armat și bolțile din zona foaierului, din zona axelor 6 și 11 și ne pregătim de turnarea betonului și în aceste bolți”, a mai explicat Ing. Dan Dumitrescu.

Credincioșii de pretutindeni sunt așteptați să așeze cărămida lor la ridicarea celui mai important lăcaș de cult al românilor ridicat de la Revoluție încoace. Modalitățile prin care puteți contribui sunt mai multe și despre fiecare puteți afla accesând site-ul catedralaneamului.ro.

Comentarii Facebook


Știri recente