Sâmbăta Mare la Catedrala veche din Caransebeș

În Sfânta și Marea Sâmbătă, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor de la Catedrala istorică cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Caransebeș. Ierarhul, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie, a Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia, potrivit episcopiacaransebesului.ro.

În cadrul acestei sfinte slujbe s-au citit 16 Paremii, care ne pun înainte chipurile Învierii din Vechiul Testament, marile lucrări ale lui Dumnezeu în lume: Facerea, izbăvirea din robia Egiptului, trecerea prin marea Roșie, trecerea Iordanului în Canaan a lui Iosua, prorociile mesianice, adică texte din Vechiul Testament în care sunt profețite venirea Mântuitorului, nașterea, viața, pătimirile, răstignirea și moartea Sa pe Cruce și se încheie cu Daniil și cu cei trei tineri din cuptor, icoană a izbăvirii neamului omenesc din cuptorul iadului.

La sfânta slujbă au participat numeroși credincioși, iar foarte mulți dintre ei s-au împărtășit cu dumnezeieștile Taine. Răspunsurile liturgice au fost date de grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului.

Comentarii Facebook


Știri recente