Sâmbata a III-a din Postul Mare în parohia românească din fiordul Haugesund, Norvegia

Sâmbătă 22 martie 2014, Preasfințitul Episcop Macarie al Europei de Nord s-a aflat în mijlocul românilor din parohia „Sfântul Cuvios Macarie cel Mare” din orașul Haugesund, situat pe coasta de vest a Norvegiei, unde a oficiat Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur, fiind înconjurat de preoții Cristian – Silviu Comănescu, Andrei – Marius Pop și diaconul Sorin Sîplăcan.

Fiind sâmbăta a treia din post în care se face pomenirea celor adormiți, s-a săvârșit Slujba Parastasului, fiind binecuvântate prinoasele aduse pentru cei răposați.

Cu prilejul slujirii arhierești, o familie de tineri români a dorit să-și boteze astăzi primul lor copil, prunca Lorena-Ștefania.

În următoarele zile Preasfințitul Macarie se va afla în mijlocul credincioșilor din parohia românească „Buna Vestire” din Stavanger, Norvegia, potrivit episcopiascandinavia.se

Comentarii Facebook


Știri recente

Pr. Ionuț Tutea: A fi alături de vârstnici nu este doar o obligație, ci un mod de a ne desăvârși existența în comunitate

Părintele Ionuț Tutea, consilier eparhial la Sectorul Social-Filantropic și Misionar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a fost sâmbătă invitatul online al Asociației Femeilor Ortodoxe din Mitropolia celor două Americi (AROLA). Coordonatorul activității filantropice din eparhia Bucureștilor a…