Samarineanul milostiv nu este altcineva decât Mântuitorul Iisus Hristos: PS Varlaam Ploieşteanul

„Samarineanul milostiv nu este altcineva decât Mântuitorul Iisus Hristos”, a spus duminică la Catedrala Patriarhală Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul.

Episcopul vicar patriarhal a precizat că Samarineanul milostiv menţionat în Evanghelie face referire la Hristos „Care a venit în lume să salveze rănile umanităţii căzute, asemenea călătorului sau pelerinului care cobora de Ierusalim la Ierihon”.

Ierarhul a prezentat pe scurt învăţătura Părinţilor Bisericii vizavi de textul biblic de la Luca 10:25-37.

„Evanghelia prezintă prin pilda unui călător oarecare istoria dramatică a umanităţii care prin păcat s-a separat de Dumnezeu şi a intrat pe mâna tâlharilor, adică a demonilor care l-au dezbrăcat de virtuţile şi darurile cu care a fost învrednicit întâiul om prin actul creaţiei sale după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu şi care pe parcursul mileniilor s-a scufundat într-un întuneric şi într-o suferinţă tot mai mare”.

„Samarineanul fiind Fiul lui Dumnezeu Care va veni la sfârşitul istoriei să judece viii şi morţii făgăduieşte celor care vor săvârşi fapte bune că le va răsplăti tot ceea ce au făcut bun în această viaţă”.

PS Varlaam Ploieşteanul a menţionat ideea centrală Evangheliei duminicale.

„Într-o lume în care există atât de multă suferinţă, boală, singurătate, moarte, Evanghelia este o chemare pentru fiecare dintre noi de a ne face la rândul nostru asemenea Samarineanului milostiv aproapele celui aflat în suferinţă”.

La Sfânta Liturghie a fost citită Pastorala Sfântului Sinod la prima duminică din Postul Naşterii Domnului. Una dintre temele mesajului pastoral face referire la filantropii ortodocşi români, comemoraţi de Patriarhia Română în anul 2020.

Cu privire la dărnicia acestora, Episcopul a spus că „Pilda Samarineanului milostiv a rodit mereu în neamul nostru românesc”.

El a avut un mesaj pentru cei din contemporaneitate: „Suntem chemaţi şi noi să urmăm îndemnul Mântuitorului nostru Iisus Hristos de la finalul Evangheliei din Duminica a 25-a după Rusalii – «Mergi şi fă şi tu asemenea» (Luca 10:37)”.

Foto credit: Basilica.ro / Raluca Ene


Abonează-te la newsletter şi fii la curent cu noutăţile

Vă mulțumim că citiți Basilica.ro.

Comentarii Facebook


Știri recente

Muzeu băcăuan dedică o expoziție Mănăstirii Bogdana de pe Valea Trotușului, unde a fost stareț Sf. Teodosie de la Brazi

Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău, în parteneriat cu Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, a inaugurat joi expoziția foto-documentară „Istorie, Sfințenie și Moștenire: Mănăstirea Bogdana”. Au fost expuse fotografii, manuscrise, documente, obiecte liturgice și de cult și icoane, precum și…