Să nu ne temem de întunericul din noi, ci să căutăm lumina harului care vindecă totul, spune Mitropolitul Petru

„Să nu ne temem de întunericul din noi, ci să căutăm lumina harului care vindecă totul”, le-a spus duminică Mitropolitul Petru al Basarabiei credincioșilor din Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Cornești.

Cu această ocazie, ierarhul a vorbit despre viața Sfintei Maria Egipteanca și a subliniat modelul ei de pocăință, care „ne arată că nu există păcat care să nu poată fi iertat atunci când omul se hotărăște cu toată ființa să se întoarcă la Hristos”.

„Ea a înfruntat propria cădere și a transformat pustiul într-un rai al întâlnirii cu Dumnezeu”, a spus Mitropolitul Basarabiei.

„Postul, lacrimile și rugăciunea i-au fost scară spre cer. Și nouă ne stă înainte această cale. Să nu amânăm pocăința”, a adăugat Înaltpreasfinția Sa.

De asemenea, la finalul slujbei, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor a vorbit apreciativ despre activitatea pastorală desfășurată în comunitate de pr. paroh Iulian Gâscă.

„Această comunitate trăiește în duh viu credința și înfrumusețează casa Domnului nu doar cu lucruri văzute, ci și cu roadele rugăciunii, ale slujirii și ale bunei înțelegeri între păstor și credincioși”, a spus ierarhul.

Foto credit: Mitropolia Basarabiei


Știri recente

Spiritualitate creștină și viață sănătoasă: Program de master interdisciplinar la Facultatea de Teologie din București

Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” a Universității din București organizează înscrieri, până în 17 iulie, pentru programul de master „Spiritualitate creștină și viață sănătoasă”, dedicat relației dintre teologie, medicină și psihologie. Programul are caracter…