Să ne schimbăm viața în bine din propria inițiativă nu de teama unei pedepse: Părintele Patriarh Daniel

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a îndemnat în omilia duminicală să ne schimbăm viața în bine din propria iniţiativă, „nu aşteptând să fim pedepsiţi, nici certaţi cu boală, cu suferinţă ori cu mustrări”.

Oferindu-l exemplu pe Zaheu Vameşul, Preafericirea Sa a precizat că schimbarea trebuie să intervină prin cugetarea la „multa bunătate a lui Dumnezeu şi la dorinţa Lui de a intra în casa sufletului nostru cu iubirea lui milostivă pentru a ne ajuta să fim şi noi buni şi milostivi”.

Când şi cum ne putem schimba în bine?

În omilia rostită duminică la Paraclisul Sf. Grigorie Luminătorul din cadrul Reşedinţei Patriarhale, Părintele Patriarh Daniel a evidenţiat că ne putem schimba în bine în orice moment al vieţii noastre prin diferite modalităţi şi a oferit câteva exemple în acest sens.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a insistat pe ideea schimbării a modului de a gândi şi a atitudinii faţă de aproapele care generează o schimbare în toată fiinţa noastră.

„Când vedem un om mai credincios decât noi, să nu-l invidiem”, a spus Preafericirea Sa, ci să ne hotărâm să avem şi noi credinţă mai puternică; când vedem un om mai harnic şi mai darnic decât noi, să ne hotărâm să fim şi noi mai harnici şi mai darnici; când vedem că un om are o viaţă mai curată decât noi şi trăieşte în sfinţenie, să ne hotărâm să ne curăţim de păcate şi să căutăm sfinţenia”.

Ca răsplată pentru schimbare, Patriarhul României a spus că vom auzi şi noi „cum răsună tainic în sufletele noastre cuvintele lui Hristos Domnul” adresate lui Zaheu: Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, pentru că şi acesta este fiul credinţei!

Bunătatea milostivă a lui Dumnezeu schimbă pe oameni

În continuare, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a explicat un aspect discutat foarte mult în societatea actuală, şi anume de ce unii oameni, deşi sunt răi sau lacomi, au parte de multe binefaceri pe pământ.

Preafericirea Sa a spus că răspunsul poate fi acesta:

„Mântuitorul Iisus Hristos aşteaptă ca bunătatea, milostivirea şi dărnicia Lui să-i determine într-o zi pe cei mai păcătoşi să-şi schimbe viaţa, să se convertească, nu din teamă de pedeapsă, ci urmând bunătăţii lui Dumnezeu, Care iubeşte pe tot omul şi doreşte ca nimeni să nu piară, ci să se mântuiască, adică să vină la El, în mod liber, cu dorinţa de mântuire, de viaţă veşnică fericită, în iubirea Preasfintei Treimi”.

Bunătatea lui Dumnezeu este un îndemn tainic la pocăinţă

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a spus că evanghelia citită la Sfânta Liturghie este „un motiv de nădejde şi încurajare pentru noi toţi” şi ne arată „cum convertirea unui om păcătos s-a produs pentru că i s-au arătat acestuia o bunătate şi o cinste pe care nu le merita”.

„Evanghelia ne ajută să înţelegem că multa blândeţe, multa răbdare şi multa bunătate ale lui Dumnezeu sunt un îndemn tainic la pocăinţă pentru păcate, la schimbare a vieţii prin săvârşirea faptelor bune”, a spus Preafericirea Sa.

Conducătorul Bisericii Ortodoxe Române şi-a încheiat cuvântul printr-un îndemn la rugăciune:

„Să ne rugăm Domnului Iisus Hristos să ne ajute să devenim buni şi să săvârşim fapte bune ca roade ale bunătăţii Lui lucrătoare în noi, spre slava Preasfintei Treimi şi spre a noastră mântuire!”

Foto credit: Arhivă Basilica.ro

Comentarii Facebook


Știri recente