Episcopul Ortodox Român al Canadei a participat săptămâna trecută la primul hram al noii misiuni din Airdrie, Alberta: „Nașterea Maicii Domnului”. Vorbind despre rolul Maicii Domnului în istoria mântuirii și modelul pe care ea ni-l pune înainte, ierarhul le-a explicat credincioșilor că Îl pot naște și ei pe Hristos prin cuvânt și faptă – inclusiv prin nașterea de copii.
Preasfințitul Părinte Ioan Casian a oficiat Sfânta Liturghie împreună cu Părintele Paroh Cristian Bujor și cu preoții Lucian Moldovan, Ciprian Roman și Gheorghe Petrovan.
„Urmarea lui Hristos este un act liber: «Oricine voiește să vină după Mine». A urma lui Hristos nu este o obligație”, a explicat ierarhul în cuvântul de învățătură.
„Astfel, Evanghelia ne atrage atenția că a urma lui Dumnezeu este o responsabilitate liberă. Nimeni nu ne obligă.”
Crucea, o alegere liberă
„Toate conflictele pe care le vedem prezentate pe canalele media, toate problemele, răutățile și lipsa de armonie din lumea în care trăim nu sunt decât semnele dificultăților noastre ca umanitate de a trăi așa cum se cuvine în firea noastră”, a adăugat Preasfinția Sa.
„Urmarea lui Hristos este o alegere liberă, așa cum este și alegerea dumneavoastră de a veni la biserică și de a asculta cuvântul lui Dumnezeu”, a continuat ierarhul. „Cu cât îl auziți mai mult, cu atât mai mult el pătrunde în inimă și veți putea face un drum așa cum se cuvine după rânduiala lui Dumnezeu și în armonie cu El.”
„Aceasta este Biserica. Nimeni nu este forțat să frecventeze o biserică, dar ceea ce descoperă acolo este adevărata viață, credință și verticalitate a noastră ca oameni.”
Cele trei exigențe ale asumării crucii
În continuare, Episcopul Ioan Casian a explicat cele trei exigențe care trebuie întrunite de cel care Îl urmează pe Hristos.
Prima, lepădarea de sine, „nu înseamnă lepădarea de viața noastră, ci de tot ce înseamnă rău, artificial și nearmonios în ea, de sinele nostru păcătos cu care mergem împotriva celorlalți.
A doua, asumarea crucii, înseamnă „să ne asumăm responsabilitatea de chip și asemănare a lui Dumnezeu, răstignind păcatul și aderând la Hristos”.
A treia exigență este să îi urmăm lui Dumnezeu, adică „să avem dragoste adevărată față de Dumnezeu și față de contemporanii noștri, față de tot ceea ce este în jurul nostru și față de tot ce ar trebui să facem pentru a împlini lucrurile cele bune și a reflecta, astfel, lucrarea lui Dumnezeu în viața noastră”.
Ierarhul a mai explicat ce înseamnă a fi răstignit și felul în care Maica Domnului rămâne pentru noi exemplul prin excelență în acest sens.
Cuvântul îngerului la Bunavestire „este greu de cuprins cu mintea omenească, însă Fecioara răspunde: «Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!» (Luca 1, 38). Aceasta înseamnă asumarea crucii răstignirii înțelegerii proprii limitate, a înțelegerii și acțiunii păcătoase a întregului neam omenesc”.
„La Maica Domnului vedem un exemplu concret de a-și răstigni înțelegerea. Ea este sfințenia ce mai înaltă răsărită dintre noi oamenii. Este născută firesc din bărbat și femeie, dar este exemplar felul în care înțelege crucea, cum răstignește înțelegerea atât a ei, cât și a întregului popor ales care Îl aștepta pe Mesia”, a adăugat părintele episcop.
„Îl vom putea naște pe Hristos în lumea aceasta prin cuvântul și fapta pe care o vom face. Aceasta este chemarea noastră ca și creștini: să Îl naștem pe Hristos în lumea aceasta prin cuvânt, prin faptă, prin copiii pe care îi putem avea, pentru că toate acestea ne apropie pe noi mai mult de chipul și asemănarea lui Dumnezeu.”
Părintele Paroh Cristian Bujor i-a mulțumit ierarhului pentru vizita pastorală, celor prezenți și celor care au ajutat la organizarea hramului. Sărbătoarea s-a încheiat cu o agapă frățească și cu o strângere de fonduri.
Foto credit: Episcopia Canadei
Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews