Rugăciuni către Maica Domnului, în Catedrala din Giurgiu

În ziua Înainteprăznuirii Adormirii Maicii Domnului, la 14 august 2013, un ales sobor de preoți și diaconi a săvârșit Slujba Vecerniei unită cu Litia și Prohodul Maicii Domnului în Catedrala Episcopală din mun. Giurgiu cu prilejul hramului acestui sfânt locaș, potrivit episcopiagiurgiului.ro.

Credincioșii prezenți au putut să se închine la părticele din moaștele Sfântului Serafim de Sarov, aduse din biserica Parohiei Cămineasca, jud. Giurgiu. După săvârșirea Prohodului Maicii Domnului, preoții și credincioșii au înconjurat sfântul locaș, înălțând rugăciuni către Sfânta Fecioară Maria.

În cuvântul de învățătură adresat credincioșilor, Părintele paroh Marian Ciocănel a vorbit despre importanța Praznicului Adormirii Maicii Domnului. Fecioara Maria, a arătat Preacucernicia Sa, are un rol deosebit în iconomia mântuirii noastre, ea este cea care L-a născut pe Fiului lui Dumnezeu, Cel care a biruit moartea, ea este cea care s-a dăruit total Lui și a stat lângă Cruce până la finalul vieții Sale pământești. Fiind Maica Vieții, Biserica a văzut în adormirea ei un prilej de nădejde și de bucurie sfântă, căci moartea nu mai este înțeleasă ca frică și teroare, ci ca o mărturie autentică a Învierii, a încheiat Preacucernicia Sa.

Joi, 15 august, în ziua praznicului, un sobor de preoți și diaconi va săvârși Sfânta Liturghie și Slujba Parastasului pentru ctitorii trecuți la cele veșnice.

Moaștele Sfântului Serafim de Sarov vor rămâne în Catedrala Episcopală până la închinarea ultimului pelerin.

Comentarii Facebook


Știri recente