Rugăciune la mormântul lui Mihai Eminescu

Poetul Mihai Eminescu a fost pomenit astăzi, 15 iunie 2016, la mormântul său de la Cimitirul Belu din Capitală.

indegxAstăzi s-au împlinit 127 de ani de la trecerea la cele veșnice a poetului Mihai Eminescu. Pe „Aleea Scriitorilor” din Cimitirul Bellu, unde se află mormântul său, slujba de pomenire a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, informează TRINITAS TV. La mormântul „Luceafărului poeziei românești” s-au reunit zeci de oameni care au aprins lumânări și au aşezat câte o floare în semn de recunoştinţă.

La finalul slujbei, ierarhul a evocat personalitatea lui Mihai Eminescu și a argumentat de ce îi prețuiește Biserica pe oamenii de cultură ai neamului românesc.

În contextul în care tinerii se pregătesc pentru perioada de vacanță, ierarhul i-a îndemnat pe aceștia să aleagă drept destinații locurile încărcate de istorie și frumusețe ale pământului românesc, așa cum făceau Mihai Eminescu, Ciprian Porumbescu și Ioan Slavici.

Tot astăzi, ierarhul a oficiat o slujbă de pomenire la locul de veci al Mitropolitului Parthenie Clinceni al Moldovei și Sucevei, trecut la Domnul pe 19 ianuarie 1910.

Mitropolitul Partenie Clinceni a fost ctitorul mai multor biserici, atât în Eparhia Dunării de Jos, cât şi în Mitropolia Moldovei şi Sucevei. Una dintre realizările sale se leagă de ridicarea actualei Reşedinţe eparhiale a Dunării de Jos.

Eminescu omagiat prin cântec și poezie la Cimitirul Bellu

După intonarea imnului de stat de către fanfara Jandarmeriei Române, elevi, profesori, oameni de cultură și simpli cetățeni au depus la mormânt coroane de flori.

La programul artistic susținut pe Aleea Scriitorilor, la mormântul lui Eminescu, au participat atât amatori, cât și profesioniști.

Cei prezenți au evidențiat, între altele, nevoia de întoarcere la adevăratele valori și necesitatea recunoașterii și prețuirii acestora.

Comentarii Facebook


Știri recente