Românii din Irlanda au sărbătorit-o pe Sfânta Brigita de Kildare, ocrotitoarea țării

Românii din Parohia „Pogorârea Sfântului Duh și Sfântul Colman” din orașul Newbridge au sărbătorit-o sâmbătă pe Sfânta Cuvioasă Brigita de Kildare, considerată ocrotitoarea Irlandei.

Conaționalii noștri l-au avut în mijlocul lor pe Preasfințitul Părinte Nectarie, Episcopul Irlandei și Islandei, care a oficiat Sfânta Liturghie.

Ierarhul a subliniat rolul sfinților în viața creștinilor, evidențiind evlavia și lucrarea duhovnicească a Sfintei Cuvioase Brigita de Kildare. Totodată, i-a încurajat pe credincioșii comunității ortodoxe din Kildare să rămână uniți în credință și să se ajute reciproc în toate nevoile lor.

La finalul slujbei, preotul Ioan Pitușcan, coordonatorul Asociației „Sfântul Nectarie” din Irlanda, a prezentat raportul de activitate pentru anul 2024. Cu această ocazie, preotul paroh Bogdan Mascan a anunțat înființarea unui nou departament medical în cadrul asociației.

Evenimentul a culminat cu un pelerinaj la izvorul sfintei și la Biserica „Sf. Brigita din Kildare”, unde se păstrează un fragment din moaștele sale.

Sfânta Brigita de Kildare

Viața Sfintei Brigita a fost consemnată de călugărul Cogitosus din Kildare în anul 655. Conform acestuia, sfânta a provenit dintr-o familie nobiliară şi s-a născut în jurul anului 453 în apropiere de Kildare.

Brigita s-a retras în jurul vârstei de 14 ani, construindu-și o chilie la câteva mile depărtare de Dublin. Chilia sa a primit numele de „Killdira”, sau „chilia de lângă stejar”.

Sfânta Brigita a săvârşit mai multe minuni, vindecând chiar şi demonizaţi, trezind astfel în oameni dragostea pentru Dumnezeu. A trecut la cele veşnice în data de 1 februarie 524.

Imediat după moartea sa, cinstirea sfintei s-a răspândit în Anglia, Scoţia şi Wales, în multe localităţi din spaţiul german, chiar în Ţările Scandinave, dar şi în Franţa, Italia şi chiar până în Portugalia.

Mănăstirea înfiinţată de Sfânta Brigita în Kildare a existat până în anul 1540, când a fost desfiinţată de către regele Henrich al VIII-lea (1491-1547).

Sfânta Brigita de Kildare este considerată ocrotitoarea Irlandei alături de Sfântul Patrick şi Sfântul Columban.

Sursă foto: Facebook / Episcopia Irlandei și Islandei


Știri recente