Părintele Nicolae Ceruță, parohul ortodox român din Zagreb, a fost prezent în sânul comunității românilor ortodocși din Croația în perioada 13 – 16 octombrie 2023, unde a oficiat Sfânta Liturghie pentru sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva și Duminica a 21-a după Rusalii.
„Sf. Cuv. Parascheva este cinstită cu multă evlavie și dragoste de toți creștinii din Balcani, fiind o Sfântă care ne adună în rugăciune comună în fața bunului Dumnezeu”, a spus sâmbătă, în cuvântul de învățătură, parohul din Zagreb.
„Viața și dragostea ei pentru Dumnezeu constituie un model viu și actual pentru noi, toți, în special pentru tineri, ea fiind un model moral la tinerețe.”
La slujbe au participat Ștefania Carmen Florea, Însărcinat cu Afaceri al Ambasadei României în Republica Croația, George Zviadadze, ministru consilier al Ambasadei Georgiei în Croația, Constantin Mihail Grigorie, directorul Centrului pentru Cooperare în domeniul Securităţii (RACVIAC) și membri ai corpului diplomatic al României la Zagreb.
Parohia din Zagreb activează într-o capelă monument istoric oferită de dieceza romano-catolică. Aceasta a fost sfințită în 2017 de Părintele Episcop Siluan al Ungariei. În același an, parohia a primit vizita Patriarhului Porfirie al Serbiei, pe atunci Mitropolit de Zagreb.
Parohia a fost înființată în ședința Consiliului Național Bisericesc din 16 martie 2017 și are hramurile „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” li „Sfinții Împărați Constantin și Elena”.
Foto credit: Parohia Zagreb
Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews