Românii, cele mai multe victime ale traficului de persoane din UE

Comisia Europeană a semnalat într-un raport că cele mai multe victime ale traficului de persoane din Uniunea Europeană sunt români, iar copiii reprezintă aproape un sfert (23%) din total.

„Primele cinci țări UE de cetățenie a victimelor înregistrate au fost România, Ungaria, Țările de Jos, Polonia și Bulgaria. Este vorba despre aceleași țări ca în perioada 2010-2012 identificate în primul raport al Comisiei privind progresele înregistrate”, se precizează în cel de-al doilea raport privind progresele înregistrate cu privire la combaterea traficului de persoane.

Raportul analizează perioada anilor 2015-2016 şi evidenţiază că „mai mult de jumătate (56 %) din traficul de persoane a avut drept scop exploatarea sexuală, iar aceasta rămâne forma cea mai răspândită”.

„Aproximativ un sfert (26 %) a fost reprezentat de persoanele traficate în vederea exploatării prin muncă, în timp ce alte forme (cum ar fi cerșitul forțat, prelevarea de organe) (18 %) au reprezentat restul”.

O altă informaţie îngrijorătoare este aceea că persoanele de sex feminin au reprezentat „peste două treimi (68 %) din victimele înregistrate”.

Studiul poate fi consultat integral aici.

Luptei împotriva traficului de persoane îi este dedicată în mod special ziua de 30 iulie. Această zi a fost instituită de ONU pentru a atrage atenţia asupra situaţiei în care se află persoanele traficate, dar şi pentru a elabora strategii care să combată acest fenomen social crud.

Biserica Ortodoxă susține demersurile pentru apărarea demnității umane în lupta cu efectele majore ale crizei morale actuale.

Foto credit: Asociaţia Pro Refugiu

Comentarii Facebook


Știri recente