Obștea Mănăstirii Putna, cât și numeroși credincioși din zona Bucovinei au retrăit ieri, cu emoție și în mod cu totul deosebit, gestul plin de smerenie al spălării picioarelor de către Mântuitorul Iisus Hristos, la Cina cea de Taină. În cadrul Sfintei Liturghii a Sfântului Vasile cel Mare, arhim. Melchisedec Velnic, starețul așezării monahale putnene, a urmat exemplul Mântuitorului Hristos și a spălat picioarele a 12 ieromonahi.
Urmând o veche tradiție, în Joia cea Mare a Săptămânii Sfintelor Pătimiri, la Mănăstirea Putna din județul Suceava, a avut loc tradiționalul ritual al spălării picioarelor. Momentul rememorator a avut loc în cadrul Sfintei Liturghii a Sfântului Vasile cel Mare, după rugăciunea Amvonului și după ce majoritatea obștii monahale s-a împărtășit cu Sfintele Taine.
Rânduiala spălării picioarelor din acest an s-a desfășurat în pronaosul mănăstirii, cei doisprezece ieromonahi care i-au preînchipuit pe cei doisprezece ucenici ai Mântuitorului, cât și starețul mănăstirii, arhimandritul Melchisedec Velnic, purtând veșminte de culoare roșie. Dintre cei 12 ieromonahi nu au lipsit portarul așezării monahale, reprezentând pe cel care primește pe fiecare credincios, și iconomul mănăstirii, care l-a preînchipuit pe Sfântul Apostol Petru.
Potrivit mmb.ro, slujba a debutat cu binecuvântarea apei, după care, în timpul citirii Evangheliei și în același timp cu textele evanghelice care aminteau de spălarea picioarelor Sfinților Apostoli de către Mântuitorul Hristos, părintele stareț s-a dezbrăcat de felon, a turnat apa într-un vas, s-a încins cu un ștergar și a spălat și a sărutat picioarele celor 12 ieromonahi. Rânduiala spălării picioarelor s-a terminat prin rostirea unei rugăciuni deosebite prin care s-a cerut ca Dumnezeu să spele întinăciunea păcatelor, după care mulțimea de credincioși a fost stropită cu apa sfințită din vas.
„Te voi purta ca pe o cruce; te voi purta până în Împărăția lui Dumnezeu, fie că vrei, fie că nu”
După săvârșirea rânduielii și după opustul Liturghiei, a urmat cuvântul de învățătură al părintelui stareț, care a vorbit despre puterea duhovnicească a smereniei și a iertării: „Hristos, Mântuitorul nostru, S-a smerit ca să ne iubească, S-a smerit ca și noi să înțelegem că numai prin smerenie și slujire putem iubi. De aceea, iubiți credincioși, aflându-ne în această zi aleasă, Joia cea Mare, trebuie să știm că Hristos ne-a lăsat ce avea mai de preț, comoara cea mare, despre care El a spus că cine o găsește acela nu o mai lasă și se ține de ea întotdeauna – Sfânta Împărtășanie, Taina Tainelor, pentru că ne-a iubit și ne-a prețuit. Nu poți să iubești și nu poți să prețuiești pe cel de lângă tine atât timp cât tu nu faci ceva pentru el. Noi, în viața duhovnicească avem un altfel de canon: când cineva mărturisește și spune că îl urăște cineva sau că nu-l poate iubi pe aproapele, sau că simte că are ceva împotriva lui, canonul nu este altul decât rugăciunea pentru respectiva persoană. Așa spun părinții duhovnicești: să te rogi pentru acela pe care îl simți că are ceva împotriva ta. Are mitropolitul Antonie de Suroj un cuvânt extraordinar despre iertare, care sună în felul următor: „Ni se pare câteodată că dacă am putea să uităm jignirea, atunci am putea ierta; dar a uita este peste puterile noastre – „Doamne, dă-ne nouă să putem uita!”. Dar aceasta nu este iertare; să uiți nu înseamnă să ierți. Iertarea înseamnă să-l vezi pe om așa cum e, cu păcătul său și cu ceea ce îl face să fie insuportabil, și să spui: Te voi purta ca pe o cruce; te voi purta până în Împărăția lui Dumnezeu, fie că vrei, fie că nu. Bun sau rău, eu te voi purta pe umerii mei, te voi aduce la Domnul și-I voi spune: Doamne, l-am purtat pe acest om în tot timpul vieții mele, pentru că mi-a fost teamă să nu se piardă. Acum iartă-l și Tu, în numele iertării mele!””.
Ritualul spălării picioarelor în Sfânta și Marea Joi, despre care există mențiuni încă din veacul al VI-lea, se practică în special în mănăstiri și în catedrale, dar și în parohii și reprezintă reconstituirea momentului spălării picioarelor ucenicilor de către Mântuitorul Hristos, la Cina cea de Taină.
