Revista Chemarea credinței – numărul 13/mai-iunie 2011

A apărut numărul 13/mai-iunie 2011 al Revistei Chemarea credinței, publicație a Patriarhiei Române, care se adresează întregii familii, de la copiii preșcolari până la părinți și bunici, precum și profesorilor, ajutându-i în cadrul orelor de religie.

În paginile revistei, copiii preșcolari sunt stimulați să-și folosească îndemânarea și imaginația pentru realizarea din hârtie a unei gărgărițe. Tot lor se adresează rubrica „Hai să colorăm!”, care îi invită să devină mici iconari, colorând icoana Sfinților împărați Constantin și Elena.

Școlarii mici parcurg istoria Vechiului Testament, aflând despre cum a tâlcuit Iosif visul pitarului și visul paharnicului. Rubrica „Lumea lui Dumnezeu” ne prezintă porumbelul-de-stâncă.

Școlarilor mari le sunt adresate rubricile despre Taina Botezului, aflată în legătură strânsă cu Taina Mirungerii și Taina Sfintei Euharistii, și despre momentul din Sfânta Liturghie dedicat sărutării păcii.

În paginile revistei, școlarii pot citi despre chemarea primilor Apostoli, viața primei comunități creștine și copilăria Sfântului Onufrie și pot învăța să interpreteze cântecul Portul românesc parcurgând rubrica „Cântecul care zidește”.

Rubrica „Să răsfoim împreună” îndeamnă copiii să citească o carte dedicată lor, Aventurile lui Habarnam și ale prietenilor săi.

Învață cu noi cine a fost… Petru sau Pavel? este un joc care se adresează întregii familii. Jucătorii trebuie să răspundă la întrebări din viața celor doi Apostoli ai Mântuitorului.

În partea a doua a revistei, rubricile sunt adresate părinților. Rubrica „Tradiții românești pentru părinți grijulii” aduce în discuție diferența dintre tradițiile populare și Tradiția Bisericii. În cadrul rubricii „Învățăm să trăim sănătos”, părinții primesc informații folositoare despre tratamentul infecțiilor respiratorii acute, iar la rubrica „Gesturi creștine” aflăm despre cum poate fi învins autismul la Centrul Horia Moțoi din București.

Comentarii Facebook


Știri recente