Reșița: Întâlnire a tinerilor atoriști la început de an

În ziua împlinirii a 158 de ani de la Unirea Principatelor Române, delegații ale tinerilor membri ai ATOR (Asociația Tinerilor Ortodocși Români) Banatul de Munte din tot județul Caraș-Severin au participat marți, 24 ianuarie 2017, la prima întâlnire din acest an.

În cadrul evenimentului, care a avut loc la Reșița, a fost făcut un bilanț al anului 2016 și s-au structurat activitățile pe care asociația și le propune în acest an, notează site-ul oficial al Episcopiei Caransebeșului.

Evenimentul a debutat cu o slujbă de mulţumire oficiată la Centrul Pastoral-Misionar de la demisolul Catedralei Schimbarea la Faţă din cartierul Govândari al municipiului Reșița. Slujba a fost oficiată de un sobor de preoți condus de părintele Gheorghe Șuveți, protopopul locului. Răspunsurile liturgice au fost oferite de tinerii din Corul ATOR, dirijați de părintele profesor Gheorghe Tistu.

În debutul reuniunii, părintele Mihai Ciucur, coordonatorul Departamentului de tineret al Eparhiei și moderatorul întâlnirii, a transmis mesajul de susținere al Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului. Totodată, părintele le-a adresat câteva cuvinte tinerilor prezenți în care a subliniat importanța și impactul proiectelor desfășurate de asociație.

Trăind în era proiectelor, ATOR-ul poate deveni pentru fiecare dintre voi, proiectul tinereții voastre, dar trebuie să știți că acesta nu este orice fel de proiect, ci este un proiect pentru acum, pentru mâine și chiar pentru veșnicie, pentru că alături de voi, în acest demers, stă Biserica, a spus părintele Mihai Ciucur.

În continuare, fiecare delegație sosită din județ a prezentat principalele proiecte pentru anul în curs, arătând, totodată, situația numărului de membri activi și a structurilor zonale de coordonare a activităților asociației. În prezent, la nivelul județului, activează un număr de 283 de tineri.

La finalul întâlnirii a fost prezentată agenda activităților Departamentului de tineret, în cadrul căreia un loc important îl ocupă proiectele propuse de tinerii din ATOR, stabilindu-se, totodată, următoarea întâlnire care va avea loc în luna februarie la Coronini, pe malul Dunării.

Concluzia de final a aparținut Lavinia Pop, profesor la Universitatea Eftimie Murgu din Reșița, care i-a încurajat pe tinerii prezenți să meargă mai departe pe drumul devenirii lor în Hristos.

Referindu-se la reuniunea de la Reșița, Anita Radics, Preşedintele Asociaţiei Tinerilor Ortodocşi din Banatul de Munte, a evidențiat importanța proiectelor propuse de ATOR pentru tineri.

Am avut bucuria unei întâlniri frumoase şi folositoare, în care, la fel ca de fiecare dată, Hristos a adus bucuria în mijlocul nostru. Avem nevoie să creştem, să ne educăm şi să ne formăm într-un mediu care ne oferă şansa de a fi şi de a deveni oameni liberi şi adevăraţi, în adevăratul sens al cuvântului, a spus Anita Radics.

Asociația Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte a fost înființată în luna iulie a anului 2016.  În prezent, la nivelul întregului județ Caraș-Severin, există zece filiale ale asociației.

Comentarii Facebook


Știri recente