Resfințirea bisericii Parohiei Pria din Episcopia Sălajului

În Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci și în ajunul prăznuirii Nașterii Maicii Domnului, 7 septembrie 2014, Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului s-a aflat în mijlocul credincioșilor Parohiei Pria, Protopopiatul Șimleu Silvaniei. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a resfințit biserica cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din localitate, săvârșind în continuare Sfânta Liturghie în altarul de vară situat în vecinătatea locașului de cult, a precizat Arhid. Adrian Onica.

În cadrul Sfintei Liturghii Preasfinția Sa a hirotonit întru diacon pe teologul Marin Loloș, urmând ca acesta să fie hirotonit preot pe seama Parohiei Zalha, din Protopopiatul Jibou.

După rostirea cuvântului de învățătură Preasfințitul Părinte Petroniu a felicitat pe părintele paroh Ștefan Gudea și pe credincioșii parohiei Pria pentru efortul comun depus la efectuarea lucrărilor de reînnoire a bisericii.

La rândul său, părintele Ștefan a mulțumit Preasfinției Sale pentru bucuria de a fi în mijlocul credincioșilor din Pria și în semn de mulțumire a dăruit Preasfințitului Părinte Petroniu o icoană a Maicii Domnului.

Situată la granița sud-vestică a județului Sălaj cu județul Cluj, la poalele nord-vestice ale Măgurii Priei, vârful cel mai înalt al Munților Meseșului, localitatea Pria a fost atestată documentar pentru prima dată în anul 1481, dar descoperirile arheologice semnalează urmele unui tumul de pază și semnalizare, atribuit epocii romane. La puțini kilometri distanță, la Buciumi, se afla linia de graniță a imperiului roman, zona fiind împânzită de ruinele unor turnuri de apărare romane și a unui castru roman. Castrul roman Buciumi a fost un puternic punct fortificat în sistemul defensiv al Daciei romane, asigurând apărarea zonei Porolissum.

Biserica cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” a fost ridicată între anii 1933-1937. Începând cu anul 2006, sub coordonarea Părintelui paroh Ștefan Gudea, ajutat îndeaproape de membrii Consiliului și Comitetului parohial, dar mai ales prin dărnicia și jertfelnicia bunilor credincioși, au fost executate ample lucrări de înnoire a locașului de cult. Astfel în interiorul bisericii au fost înlocuite iconostasul, ușile și geamurile, pardoseala a fost placată cu parchet melaminat și a fost achiziționat mobilierul bisericesc. De asemenea a fost schimbată țigla de pe acoperișul bisericii, turla a fost reparată și vopsită, în curtea locașului de cult a fost zidită o fântână, au fost ridicate altarul de vară și o troiță, s-au montat proiectoare pentru iluminatul exterior, căile de acces spre biserică au fost placate cu dale de beton și au fost refăcute gardurile și poarta. Pe lângă acestea, locașul de cult a fost înzestrat cu toate cele necesare săvârșirii sfintelor slujbe.

Pentru întreaga activitate desfășurată în această parohie încă din anul 1987, Preasfințitul Părinte Petroniu i-a acordat Părintelui paroh Ștefan Gudea distincția de iconom stavrofor. De asemenea Preasfinția Sa a acordat diplome de apreciere persoanelor care au fost în mod deosebit alături de părintele paroh în perioada executării acestor lucrări la biserica satului.

Comentarii Facebook


Știri recente