Resfințirea bisericii din Parohia Valeapai

Sâmbătă, 17 august 2013, credincioșii Parohiei Valeapai din Protopopiatul Reșița au trăit clipe de bucurie duhovnicească prin prezența în mijlocul acestora a Preasfințitului Lucian, Episcopul Caransebeșului. Cu acest prilej, ierarhul bănățean a refințit biserica parohială cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, apoi a oficiat, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, Sfânta Liturghie, după cum ne-au mărturisit Diac. Nicolae Codrea și Darius Herea.

Preasfințitul Lucian a fost întâmpinat la orele dimineții, potrivit tradiției populare, de către numeroși tineri și copii înveșmântați în straie populare, iar la slujbă au participat, alături de autoritățile locale, numeroși credincioși și credincioase din localitate și împrejurimi. Pentru osteneala și jertfa de care a dat dovadă, pr. paroh Solomon Sârbu a fost hirotesit de către ierarhul cărășean întru sachelar.

„Iată, după 64 de ani, suntem aici la Valeapai, cu ajutorul Bunului Dumnezeu și cu ocrotirea Maicii Domnului pentru a resfinți biserica și mai ales, pentru a resfinți altarul. Dumneavoastră, iubiți credincioși, alături de părintele paroh, ați lucrat în ultima vreme cu timp și fără de timp la sfânta biserică. Ați înnoit Sfânta Masă, iar într-un timp foarte scurt, ați îndrăznit și ați biruit în colaborare și conlucrare armonioasă. Preot, autorități locale, credincioși, ctitori și binefăcători ai acestei biserici, fii și fiice ai acestei localități. Odinioară, Valepai a fost o parohie și o localitate prosperă, dar asztăzi a rămas o localitate destul de izolată din județul Caraș-Severin, marginalizată câteodată de oameni, dar niciodată de Dumnezeu și o parohie cu cu puțini credincioși, dar de o vreme această parohie are un preot tânăr, harnic și dinamic, care își cheamă turma cuvântătoare să fie aproape și în sfânta biserică. Vă mulțumim pentru toată dragostea, vă prețuim și îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să vă răsplătească și să vă dăruiască sănătate, pace și întru toate bună sporire! Lumina lui Hristos, pe care ați primit-o astăzi în biserica sfințită și binecuvântată, să vă lumineze viața și să mergeți întotdeauna pe calea împărătească pe care Hristos ne-a arătat-o!”, a arătat Preasfințitul Lucian în cuvântul său.

Biserica parohială cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea cărășeană Valeapai este monument istoric. Acesta a fost ridicată în anul 1834, în stil baroc din piatră și cărămidă. Iconostasul este de zid, iar din bolta de lemn, spațiile dintre scânduri fiind prevăzute cu fâșii de piele. Pictura a fost realizată de Teodor Săiman în anul 1834 și de către un pictor necunoscut în anul 1886. Aceasta a fost recondiționată între anii 1945-1946. Biserica a fost târnosită de către Vasile Lăzărescu, Mitropolitul Banatului, la data de 15 august 1949.

La finalul slujbei, Preasfințitul Lucian, Episcopul Caransebeșului, a acordat tuturor celor care s-au implicat la realizarea lucrărilor de înfrumusețare a locașului de cult, acte de cinstire. De asemenea, toți credincioșii prezenți, potrivit tradiției Bisericii noastre, au trecut prin Sfântul Altar și s-au închinat.

Comentarii Facebook


Știri recente