Resfințirea bisericii din Parohia Țăudu. PS Petroniu a binecuvântat lucrările efectuate

Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Țăudu, Protopopiatul Zalău, în 9 iulie 2017, pentru a binecuvânta lucrările efectuate la locașul de cult.

După slujba de resfințire, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie pe altarul de vară situat în curtea bisericii, ne-a transmis Diac. Ionică Torcoș, Secretar Eparhial.

La finalul slujbei, Preasfinția Sa a hirotesit în sachelar pe Părintele paroh Ioan-Dorel Botiș, în semn de apreciere a eforturilor și a activității rodnice desfășurate de către acesta în ogorul Domnului.

De asemenea, au mai fost acordate diplome de apreciere membrilor Consiliului Parohial și tuturor celor care s-au implicat în activitățile de finalizare a lucrărilor efectuate la acest locaș de cult.


Prima atestare documentară a satului provine din anul 1334.

Comentarii Facebook


Știri recente