Reşedinţa Patriarhală: Paraclisul ctitorit de PF Daniel şi-a serbat hramul

Paraclisul „Sfântul Ierarh Grigorie Luminătorul, Arhiepiscopul Armeniei” şi-a sărbătorit miercuri ocrotitorul în prezenţa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, ctitorul lăcaşului de cult. Slujba a fost oficiată de arhim. Lucian Bujor, inspector eparhial şi slujitor la paraclisele Reşedinţei Patriarhale, informează Ziarul Lumina.

În cadrul slujbei au fost rostite cereri şi rugăciuni de mulţumire la împlinirea a 13 ani de la întronizarea Preafericitului Părinte Daniel ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.

Cu prilejul aniversării, Arhim. Lucian a oferit Patriarhul României un coş cu trandafiri, din partea părinţilor slujitori ai paraclisului.

Părintele Lucian Bujor a reamintit că paraclisul a fost „amenajat cu binecuvântarea și purtarea de grijă a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în anul 2008”, şi a prezentat câteva aspecte arhitecturale.

„Pe plafonul sfântului locaş de rugăciune se află un medalion cu reprezentarea Sfintei Treimi, înconjurat de alte patru medalioane cu Sfinții Evangheliști, pictura fiind realizată de profesorul Vasile Buzuloiu. Cele 16 ferestre ale paraclisului, specifice acestui spațiu arhitectural, sunt boltite în arc circular și prevăzute cu vitralii. Vitraliile alcătuiesc, de fapt, programul iconografic al spațiului liturgic”.

Pe lângă Sfântul Grigorie Luminătorul, paraclisul mai are ocrotitori pe Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul şi Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul.

Citeşte şi: Paraclisul „Sfântul Grigorie Luminătorul” al Reşedinţei Patriarhale la sărbătoarea hramului şi a ctitorului

Foto credit: Ziarul Lumina

Comentarii Facebook


Știri recente