Republica Moldova: Comunitatea ortodoxă din Floreni și-a construit primul lăcaș de cult în 40 de zile

Comunitatea ortodoxă din Floreni, Republica Moldova, a primit sâmbătă vizita Mitropolitului Petru care a binecuvântat cu apă sfințită noul lăcaș de cult al parohiei.

Biserica din Floreni, închinată Sfinților Serafim de Sarov, Ecaterina și Ioan Maximovici, a fost construită într-un interval de numai 40 de zile. Comunitatea ortodoxă din Floreni nu a mai avut nicio biserică până în prezent.

Parohul comunității este preotul Gabriel Andrei Gherasă, Consilier pentru Proiecte și Patrimoniu Bisericesc al Mitropoliei Basarabiei.

„Știut este că vremurile nu sunt din cele mai ușoare iar fiecare din noi ne dorim ca sudoarea frunții și jertfa adunată în bruma de ani să rodească frumos. Așa că prin lucrarea Părintelui Gabriel a rodit fiecare bănuț pe care l-ați pus în palmă. Vreau să vă îndemn ca fiecare dintre dumneavoastră să-i fiți în continuare alături, să nu-l lăsați de unul singur și să-i fiți sprijin în toate gândurile bune, iar la fiecare strigăt de-al său să-i săriți in ajutor spre a vă mântui împreună prin plinirea faptei celei bune”, le-a spus Părintele Mitropolit locuitorilor din Floreni.

La final, părintele consilier Gabriel Andrei Gherasă a mulțumit Înaltpreasfinției Sale pentru efortul depus și bunăvoința arătată.

„Este adevărat că s-a muncit mult și cu trudă, însă dragostea pe care mi-ați arătat-o de atâtea ori a făcut toate să fie lesnicioase. Toată recunoștința se cuvine câtorva iubitori ai casei lui Dumnezeu, o parte dintre ei sunt astăzi alături de noi, alții din binecuvântate pricini nu sunt aici, care au răbdat și m-au răbdat cu toată insistența”.

După rânduiala de sfințire, a fost binecuvântat baldachinul în care se păstrează o copie a Icoanei Maicii Domnului „Potolește Întristările noastre” și racla cu fragmente din moaștele Sfinților Ioan Maximovici, Ecaterina și Serafim de Sarov.

La evenimentul de sâmbătă au participat și delegați ai Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.
Mitropolitul Basarabiei a oferit mai multe distincții celor care au sprijinit construcția primei biserici din Floreni într-un timp atât de scurt. Între aceștia s-a numărat și Pr. Florin Aldea de la Parohia Păltinoasa, județul Suceava care a primit Crucea Mitropoliei Basarabiei, Darul Mitropolitului.

Foto: Mitropolia Basarabiei și Exarhatul Plaiurilor

Urmăreşte-ne pe Twitter: @agentiabasilica


Știri recente

Coordonatorii Centrului de Presă Basilica despre misiunea jurnalistului creștin: Urmărește apropierea oamenilor de Dumnezeu

Coordonatorii departamentelor Centrului de Presă Basilica au transmis, pentru Basilica.ro, mesaje cu prilejul sărbătorii Sfintei Treimi, hramul instituției media a Patriarhiei Române. Responsabilitatea transmiterii adevărului Coordonatorul Biroului de Presă și Relații Publice al Patriarhiei Române,…

Săptămâna în imagini: 25 – 31 mai 2026

Imagini emoționante din lumea ortodoxă din Duminica Rusaliilor, sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh, și săptămâna premergătoare, în articolul nostru în imagini din perioada 25 – 31 mai 2026. Fotografiile surprind momente de rugăciune, credință și comuniune…