Reprezentantul Mitropolitului Nicolae a făcut o nouă călătorie misionară în America de Sud

Părintele Daniel Ene, secretar eparhial al Arhiepiscopiei Statelor Unite ale Americii și protopop pentru Estul SUA, a vizitat, în a doua săptămână din noiembrie, comunitățile românești din Brazilia, Chile și Argentina.

La Sao Paulo, Brazilia, cel mai mare oraș din America Latină, Părintele Daniel Ene a oficiat Sfânta Liturghie în limba română la Catedrala Greacă „Sf. Ap. Petru” (R. Bresser, 793 – Brás, São Paulo – SP, 01000-000, Brazil), iar la agapa de după slujbă a discutat cu credincioșii despre consolidarea comunității.

Comunitatea ortodoxă românească din Brazilia a fost înființată în anii 1960 sub păstorirea părintelui Roman Braga. În prezent, printre membrii comunității ortodoxe românești din această țară se numără Adrian Petruțiu, prim violonist al Orchestrei Simfonice din Sao Paulo, și Gabriel Toea, care le oferă brazilienilor săptămânal produse culinare românești.

Chile: Slujire la Catedrala Bisericii Antiohiene

Turneul Părintelui Daniel Ene a continuat în Chile, unde a oficiat Sfânta Liturghie și Parastasul de obște în limba română. Slujbele au avut loc la Catedrala Ortodoxă San Jorge din Santiago de Chile, cu binecuvântarea Mitropolitului Sergio al Bisericii Ortodoxe Antiohiene.

Au participat consulul Roxana Mocanu de la Ambasada României în Chile și numeroși români împreună cu familiile lor și cu prietenii lor chilieni.

După slujbe a avut loc o agapă cu mâncare tradițională românească, în cadrul căreia Părintele Daniel Ene și-a exprimat speranța intensificării vieții bisericești a românilor din Chile și a distribuit iconițe binecuvântate de Mitropolitul Nicolae al celor două Americi.

Părintele Daniel Ene s-a întâlnit, în a doua parte a zilei, cu Mitropolitul Sergio, care a fost invitat la cină de comunitatea românească. Cu acest prilej, mitropolitul antiohian și psalții Catedralei Ortodoxe din Santiago de Chile au susținut un recital de muzică bizantină.

S-a discutat despre dorința comunității românești de a avea o biserică românească în Chile și a fost salutată prezența unor români din orașele Valvidia și Conception, situate în sudul țării.

A doua zi, Părintele Daniel Ene s-a întâlnit cu Excelența Sa Floricel Mocanu, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al României în Chile, cu care a discutat despre posibilitatea înființării unei parohii ortodoxe românești în această țară.

Argentina: Slujire împreună cu Patriarhul Serbiei

Pr. Daniel Ene, protopop ortodox român pentru Estul SUA, a slujit miercuri, 8 noiembrie 2023, la Buenos Aires, alături de Patriarhul Porfirie al Serbiei, aflat într-o vizită pastorală în Argentina. Foto: Mitropolia celor două Americi

În ajunul zilei de pomenire a Soborului Sfinților Arhangheli, reprezentantul Mitropoliei Ortodoxe Române a celor două Americi a ajuns la Buenos Aires, în Argentina, unde a făcut parte din soborul de slujitori de la Catedrala Ortodoxă Sârbă din oraș, condus de Patriarhul Porfirie al Bisericii Ortodoxe Sârbe, aflat într-o vizită de 10 zile în Argentina.

Cu acest prilej, Părintele Daniel Ene i-a dăruit Patriarhului Bisericii Ortodoxe Sârbe, din partea Mitropolitului Ortodox Român al celor două Americi, icoana Anului omagial al pastorației românilor din diaspora 2021.

Vizita Patriarhului Porfirie a fost prima făcută în această țară de un întâistătător al unei Biserici autocefale. La slujba oficiat de Preafericirea Sa la Buenos Aires au participat și membri ai comunității ortodoxe românești din Capitala Argentinei.

Majoritatea românilor din Argentina sunt concentrați în zona Capitalei, Buenos Aires.

Foto credit: Mitropolia celor două Americi

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews

Comentarii Facebook


Știri recente