Rep. Moldova: Acord de colaborare între Mitropolia Basarabiei și Ministerul Apărării

Mitropolia Basarabiei și Ministerul Apărării din Republica Moldova au semnat luni un acord de colaborare.

Mitropolitul Petru al Basarabiei și Anatolie Nosatîi, Ministrul Apărării Republicii Moldova sunt semnatarii acordului ce are ca obiective educația moral – spirituală şi patriotică a efectivului Armatei Naționale și organizarea şi desfășurarea activităților de asistență religioasă care vor contribui la suplinirea cerințelor spirituale ale militarilor.

În cadrul întâlnirii anterioare au fost puse în discuție necesitatea acțiunilor comune ale celor două instituții prin respectarea sărbătorilor creştin-ortodoxe, a datinilor şi obiceiurilor naţionale, formarea conduitei participative la viaţa comunităţii, cultivarea toleranţei între militari, implicarea militarilor în viaţa liturgică şi filantropică a Bisericii și conştientizarea militarilor asupra drepturilor şi îndatoririlor pe care aceştia le au faţă de Biserică.

După semnarea acordului, Mitropolitul Petru a oferit domnului ministru Anatolie Nosatîi Ordinul „Ștefan cel Mare și Sfânt” – gradul I, în semn de recunoștință și apreciere pentru susținerea Bisericii.

Semnarea Acordului de Colaborare între Mitropolia Basarabiei și Ministerul Apărării al Republicii Moldova reprezintă un moment istoric care deschide calea și întărește speranța în vederea semnării unor noi acorduri cu diferite insituții ale statului, se arată pe site-ul oficial al mitropoliei.

Acordul este primul semnat cu o instituție publică a Republicii Moldova în cei 31 de ani de când Mitropolia Basarabiei a fost reactivată.

Foto credit: Mitropolia Basarabiei

Comentarii Facebook


Știri recente