Recunoștință pentru actorii care iubesc Biserica la Centenarul Teatrului „Constantin Tănase”

Prezent vineri la aniversarea a 100 de ani de teatru de revistă bucureștean, Episcopul vicar Timotei Prahoveanul a transmis recunoștința Bisericii față de Constantin Tănase și față de actorii care iubesc Biserica.

„Înainte de a fi un actor cunoscut, înainte ca numele lui să fie purtat de teatrele importante, așa cum este și cel în care ne aflăm, el a început cu piese de teatru care vorbeau despre trecutul glorios de altădată al pământului românesc. «Meșterul Manole» sau «Constantin Brâncoveanu» sunt unele dintre ele”, a spus ierarhul.

Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a amintit activitatea de cântăreț bisericesc a actorului Constantin Tănase.

„Când și‑a început studiile în București a cântat în corul Bisericii Popa Tatu și chiar în corul Catedralei Mitropolitane (actuala Catedrală Patriarhală, n.r.)”.

„Legătura sa cu Biserica, mai ales în vremea când cânta lăudându‑L pe Dumnezeu, rămâne o pagină importantă la care privim în această zi de aducere aminte. Amintindu‑ne de aceste momente din tinerețea sa, aducem recunoștință și din partea Bisericii pentru cel comemorat și pomenit astăzi”.

PS Timotei Prahoveanul alături de actorii Vasile Muraru și Valentina Fătu la aniversarea a 100 de ani de teatru de revistă bucureștean. ©Trinitas TV / Bogdan Radu

„Nu este un caz singular de actor care a iubit Biserica”, a adăugat Preasfinția Sa făcând referire la Vasile Muraru, directorul artistic al Teatrului „Constantin Tănase”.

„Originar dintr-un sat preafrumos din ținutul Neamțului (Doina, comuna Girov, n.r.), nu a uitat să privească spre biserica din satul lui pe care a ajutat-o și a înnoit-o”, a notat Episcopul vicar.

Constelaţia Cărăbuş

Centenarul Teatrului de revistă „Constantin Tănase” a fost marcat prin vernisajul Expoziției „Constelaţia Cărăbuş” care prezintă documente și imagini rare, de colecţie, cu marele actor Constantin Tănase şi cu alţi artişti care au contribuit la scrierea unui secol de teatru de revistă.

Vasile Muraru a spus că expoziția are scopul de a „legitima” instituția pe care o conduce.

„În momentul în care iei un bilet la Teatrul de revistă, te întrebi de ce îi zice Constantin Tănase. Asta am încercat noi astăzi, la aniversarea celor 100 de ani de revistă, să legitimăm în acest minunat loc, care intră în istorie de astăzi, Teatrul de Revistă Bucureşti, în frunte cu cel care a fost Constantin Tănase”.

„Noi am încercat ceva minor, la iniţiativa colegei Valentina Fătu, să facem expoziţia «Constelaţia Cărăbuş», în care să arătăm documente care să ateste vechimea şi valoarea acestui centru înfiinţat de marele Constantin Tănase”.

Expoziția „Constelaţia Cărăbuş”. ©Trinitas TV / Bogdan Radu

La finalul evenimentului, în Sala Savoy, a fost prezentat în premieră filmul „Visul lui Tănase”, regizat în 1932 de marele actor.

Foto credit: Trinitas TV / Bogdan Radu

Comentarii Facebook


Știri recente