Recomandat de Basilica.ro: „Cuvinte ale credinței, lumini pentru viață” – 365 citate ale Patriarhului Daniel

Agenția de știri Basilica vă recomandă volumul „Cuvinte ale credinței, lumini pentru viață” – florilegiu tematic – ce cuprinde 365 citate ale Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.

Florilegiul este adresat în special tinerilor, dar nu numai.

Cartea cuprinde selecții de citate din predicile, meditațiile, mesajele, cuvântările spontane sau pregătite ale Preafericitului Părinte Patriarh Daniel menite să răspundă problemelor actuale pe care le întâmpină omul dornic de cunoaștere și de viață veritabilă în comuniune cu semenii și cu Dumnezeu.

Cum a apărut cartea?

„Acest volum de apoftegme apărut la Editura Basilica a fost inițial mult mai mic”, spune directorul Basilica.ro în Cuvântul înainte.

„La început a fost publicat în mediul virtual sub forma unei postări pe conturile Agenției de Știri Basilica de pe rețelele de socializare, care includea un citat intenționat să aducă un spor de credință, bucurie și lumină sufletească omului de azi care nu mai acordă mult timp pentru viața spirituală și comuniunea cu semenii”, explică Aurelian-Nicolae Iftimiu.

Citatele din colecție au fost distribuite, apreciate și comentate în mediul virtual. Acestea au fost adunate din „nevoia de a nu fi pur și simplu dispersate într-un univers infinit care pe cât este de generos cu spațiul de stocare, devine nefavorabil colecționării informațiilor tocmai din cauza supra-aglomerării cu detalii”.

365 citate ale Patriarhului Daniel

Volumul conține 365 de citate revăzute de autor și împărțite pe teme precum: Biserica, bunătatea, crucea, familia, grijile lumești, iubire, mass media, pelerinaj, rugăciune, secularizare, timp și tineri.

©Basilica.ro

Inițiativa acestui volum aparține echipei Agenției de știri Basilica și vine în contextul Centenarului Marii Uniri și al Anului omagial al unității de credință și de neam. Lucrarea încurajează cultivarea credinței creștine ortodoxe pentru a primi lumină sfântă în familie și în societate, dar și pentru a cultiva idealul unității naționale.

Foto credit: Basilica.ro

Comentarii Facebook


Știri recente